*Frica însumează nimic. Amândouă generează cosmosul*, a spus criptic un mare filozof odată, făcându-i pe mulți să reflecteze asupra sensului cuvintelor sale.
Frica, au spus unii, e suma tuturor temerilor. Temeri de moarte, de înălțime, de singurătate. Chiar și frica de nimic. Frica însumează deci și curajul. Împreună, aceste doua concepte diametral opuse, asemeni yin și yang, sunt un punct de plecare pentru întregul cosmos.
Alții au spus că filozoful era probabil un bețiv care debita pur și simplu aberații. Au fost considerați ignoranți.
În apărarea lor, filozoful în cauză chiar era beat când făcuse afirmația respectivă, dar acest detaliu era evident irelevant. Un om de o asemenea valoare nu făcea decât să gândească chiar mai profund la beție, scăpat fiind de inhibiții.
*Moartea construieşte nihilism. Ambele generează trecutul...*, continuă filozoful, cu paharul în mână.
Cât de adevărat, nihilismul se naște din moarte. Ori ce e moartea altceva decât trecut? O astfel de afirmație demonstra clar cât de valoros era acest om. Cine altcineva mai era capabil de gânduri atât de profunde?
*Absurdul generează cosmosul. Individual însumează haosul...*, reflectă filozoful înainte să cadă sub masă.
Cosmosul, acest univers absurd, neînțeles nici măcar de cei mai înțelepți fizicieni. În același timp, ce altceva e cosmosul decât haos, în cea mai pură formă? Iată dovadă că filozoful cunștea și fizica. Sau poate dovada ca fizica și filozofia merg mână în mână? În orice caz, o dovadă a ceva, fără doar și poate.
După care filozoful râgâi în somn iar încăperea se umplu de miros de alcool nedigerat și mâncare stătută. Rămași neclintiți în adulația lor, adepții aveau acum un nou aforism preferat. Idolul lor tocmai redusese *gândesc, deci exist*, la cea mai primordială formă.