Cel mai bărbătesc cuvânt e “bărbătesc”. Nu există nimic pe lumea asta mai feral, mai puternic, mai păros, mai muncitor decât cuvântul “bărbătesc”.
În primul și primul rând, bărbătesc începe cu “bă”. Pentru cei ce nu știau, “bă” e cel mai nobil apelativ pe care îl au bărbații. Dacă pe vremuri cavalerii se adresau cu “sir”, în timpurile moderne termenul a evoluat la un mult mai primal “bă”.
O, priviți acest cuvânt! Desprins parcă din timpurile primordiale, o silabă primitivă dar încărcată de putere și semnificație, “bp” e cel mai sacru mod de a te adresa unui alt bărbat.
Să nu uităm că bărbătesc începe și cu “băr”. Ce poate fi mai feroce de atât? Băr. Bărrrrrr.. Bărrrrrrr!!! Ca un răget de fiară dezlănțuită, descrie perfect bestia închisă în sufletul fiecarui bărbat. E un strigăt de luptă! E un zgomot de intimidare! E cel mai înfiorător sunet din lume!
În al doilea rând, bărbătesc se continuă cu “băt”, forma mai dură a “bățului”, arma de bază, și care vine de fapt și de drept de la “bătaie”. Ce poate arăta mai clar lumii că bărbatul e un luptător ca faptul că “bate” e parte din chintesența sa, piatra de fundație a numelui său?
Nu în ultimul rând, bărbătesc se termina cu “tesc”. Ori ce e “tesc” altceva decât o formă de “teasc”? Si cum s-ar putea face vinul, acel mirific lichid alcoolic, fără teasc? Și ce e bărbatul fără alcool? Un nimic, vă zic eu! Doar această licoare bărbateasca scoate la iveală sufletul sensibil al bărbatului, doar această licoare bărbatească scoate la iveală spiritul agresiv al bărbatului și doar această licoare bărbatească îl face pe acesta să se prabușească în șanțuri. Nu de alta, dar bărbatul e un luptător semeț, care s-ar ridica mereu de la pământ, dacă ar putea fi doborât. Iar alcoolul îi permite acestuia să vadă cum e să fii căzut, să cunoască și simuleze acest sentiment căci, desigur, un bărbat adevărat nu va fi niciodată doborât în luptă.
Pe partea opusă, dar vai, cat de opusă… avem cuvântul “masculin”. Haterii, hipsterii, feministele, metrosexualii și fătălăii ar vrea să ne convingă că e același lucru. Dar cum să fie oare un cuvânt care începe cu “mas”, atât de suav, atât de mătăsos, atât de fin un cuvânt bărbătesc? Cum să fie oare “mas” egal cu “bărrrr”-ul? Poți compara un ciripit de porumbiță cu răgetul de urs?
Cum să fie oare un cuvânt se termină în “lin” un cuvânt bărbătesc”? Doar e lin! Poate că dacă ar fi fost “mascuagitat”, “mascuzbuciumat”, “mascuzdruncinător”, poate că da, poate că ar fi avut, poate, o șansă. Dar așa…?
Acest impostor, *masculin*, încearca să se compare cu *bărbătesc.* Nu îi este oare rușine?
Gândiți-vă în felul următor: masculin e tipul epilat, pensat și aranjat, dar care și-a lăsat barbă. Bărbătesc-ul are însă păr pe piept și blană pe picioare și pe brațe! Vorba îi e tunet și sufletul ger! La masculin vorba e autotune și sufletul vanilat. Nici măcar nu sunt în aceeași ligă!
Sunt puține situațiile în care se poate folosi masculin. Una ar fi dacă ești ca Rică, cel ce nu știa să zică râu, rățușcă, rămurică. Ar râde bărbații toți de el dacă ar zice “bălbătesc”. Alta ar fi dacă ești vegetarian, dar în cazul acesta oricum nu ești bărbat adevărat.
Iar un post bărbătesc ca acesta nici măcar nu are nevoie de final. Doar nu e o chestie masculina, ca filmele lui M. Night Shalalala, să necesite plot twist-uri, să fie o fabulă, să aibă nevoie de o morală, o comedie, să aibă nevoie de o poantă, și tot așa.
Un post bărbătesc pune punct aici.