Broasca ţestoasă şi iepurele cu pălărie erau foarte buni şi foarte vechi prieteni. Erau atât de vechi încât se ştiau de pe vremea când iepurele nu purta pălărie. Căci el, faimosul iepure cu pălărie, unicul iepure cu pălărie, nu a purtat mereu una. Spre deosebire, în mod paradoxal, de broasca ţestoasă, ce se născuse cu basca în cap şi căruia nu îi adăugase totuşi nimeni acest… epitet.
Şi se înţelegeau bine spre foarte bine. Erau un cuplu de prieteni cu pălărie, pasionaţi de pălării şi purtând numai conversaţii despre pălării. Cum să le periezi mai bine. Cum să le păstrezi mai bine. De unde să iei cele mai bune pălării, că doar nu era să poarte mereu aceleaşi pălării, nefiind fashionable. Timpul şi-l pierdeau cel mai adesea prin magazinele de pălării şi organizau chiar şi un festival bianual al pălăriilor. Nu vă speriaţi însă, nu o duseseră la rangul de obsesie, ci doar de pasiune… mai pasională.
Şi cum mergeau ei într-o bună zi, făcând o mică promenadă pe străduţele orăşelului, se întâlniră cu bursucul cel butucănos (asta o ştiţi doar voi, iepurele şi broasca nemaiîntâlnindu-se cu el până atunci, şi fiind deci un străin).
– Salutare, broască ţestoasă!
Iar broasca ţestoasă îşi scoase pălăria în semn de salut şi-i răspunse pe acelaşi ton neutru, dar politicos:
– Salutare, domnule bursuc! (observaţi, vă rog, că nu i-a spus „domnule bursuc butucănos”, întârindu-mi spusele de mai devreme, şi anume că nu se cunoşteau)
Bursucul se înclină şi el, după care continuă:
– Salutare, domnule iepure cu pălărie!
Iar iepurele cu pălărie îşi scoase la rândul său pălăria în semn de salut, şi-i răspunse tot pe un ton neutru dar policos:
– Salutare, domnule bursuc! (observaţi, vă rog, că nici iepurele cu pălărie nu i-a spus „domnule bursuc butucănos”, întârindu-mi cu şi mai multă putere spusele).
După care bursucul butucănos se îndepărtă, bucuros de aşa o întâlnire cu două personaje faimoase. Şi pe măsura ce el se ducea tot mai departe, departe, departe, în inima broaştei ţestoase creştea o sămânţă de gelozie din ce în ce mai mare, mare, mare.
„Cum adică”, gândi ea, „eu port pălărie înaintea iepurelui. Pot spune chiar că iepurele poartă pălărie doar din cauză că m-a văzut pe mine purtând.” Şi se certară apoi pe tema asta, fluturându-şi mânioşi pălăriile unul la altul, şi adresându-şi injurii nedemne de nişte gentlemeni aşa cum fuseseră ei până la acest incident. S-au despărţit apoi şi au jurat să nu-şi mai vorbească niciodată, decât a doua zi, pentru a vedea ce vor face cu festivalul pălăriilor. După care… despărţiţi au fost.
La o lună după acest neplăcut incident, broasca ţestoasă s-a întâlnit iar cu burusucul cel butucănos, pe care acum se putea spune că îl cunoaşte.
– Salutare, domnule bursuc butucănos! (observaţi, vă rog, că nu i-a mai spus doar „domnule bursuc”, întărindu-mi spusele de mai devreme şi anume că acum se cunoşteau).
După care îşi scoase ostentativ, dar încă politicos, noua ei pălărie, frumoasă şi roşie, în faţa bursucului.
– Salutare, broască ţestoasă care odată era prietenă cu iepurele cu pălărie!
Şi plecă apoi departe, departe, departe, în timp ce broasca ţestoasă clocotea de multă, multă, multă mânie.
– Frumoasă pălărie, îi strigă bursucul din depărtarea lui îndepărtată, îndepărtată, îndepărtată, dar nu îndeajuns de îndepărtată pentru a nu se mai face auzit. Am văzut şi la iepurele cu pălărie una.
Din acea zi, broasca ţestoasă care era odată prietenă cu iepurele cu pălărie, a umblat numai cu capul gol.