Când bardul a scris faimoasa poezie "*Cățeluș cu părul creț*", nu a luat în considerare impactul pe care îl va avea aceasta.
Cățelul care furase rața din coteț ar fi putut fi orice. Putea să aibă blana lungă sau scurtă, urechi ciulite sau pleoștite, să fie scund sau înalt, putea fi chiar și cățea în loc de câine. Însă "*Cățeaua cu blana deasă / Fură rața din coteț*" nu prea rimează, nu?
In incercarea sa de a pune pe primul loc aspectul literar, o foarte grava nedreptate a fost facuta tuturor cateilor cu părul creț. Dresati sau nu, cuminti sau neascultatori, primul lucru la care se gandeste cel care îi vede este la rața din coteț pe care se *presupune* că au furat-o. Sunt discriminați din start, fără a avea prilejul să se explice.
Poate că dacă cineva ar sta să îi cunoască, să le audă povestea vieții, să le înțeleagă modul de gândire, poate că ar realiza că nu toți câinii cu părul creț fură. Dar e prea târziu acum pentru așa ceva. Înțelepciunea populară a decretat deja că un cățeluș cu părul creț probabil va fura rața.
Lucrurile nici măcar nu au pornit de la un motiv real. Nu au existat conspirații împotriva câinilor cu acest tip de blană, nu au existat sesizări făcute de posibili martori, nici rațele nu s-au plâns că ar fi fost răpite. Nu, autorul s-a oprit asupra acestor sărmane creaturi strict din motive de rimă.
Dacă ar fi fost un poet mai modern, care să puna preț pe idee și nu pe forma conținutului, ar fi putut alege rima albă pentru a putea transmite un mesaj mult mai clar.
*Atenție la cățeluș,*
*căci nu se știe niciodată*
*când ar putea fura rața din coteț.*
*Se va jura,*
*se va scuza,*
*dar nu va putea justifica rața din bot.*
Atunci lucrurile ar fi fost mult mai simple. Cine are rațe, să le păzească de câini. În schimb, posesorii de rațe se feresc de câinii cu părul creț.
Cei cu blana lungă se ling pe bot. Rața e de mult mâncată iar dacă întreabă cineva... cine știe, o fi trecut vreun cățeluș cu părul creț prin sat.