Tașa mă privește și începe să mă cearte.
-*Mau mau mau mau!*
Îi e foame iar eu, ce oroare, nu o hrănesc. Cum suntem doar noi doi în cameră, mă îndrept spre cutia cu mâncarea ei. E persană și are bobițele ei speciale, pe care încep să i le pun în castron.
-*Mau mau mau mau!* continuă să ma certe Tașa.
-*Păi vino încoace!*, mă stropșesc și eu la ea.
Baba stă în fund, pe pat, mă privește urât și continuă să mă certe: mau mau mau!
-*Păi vino la mâncare!*, încep și eu să mă cert.
O ținem așa, într-un du-te/vino de voci și miorlăituri răstite până când mă enervez și îi bag mâna sub burtă, luând babeta pufoasă pe sus.
*Mau mau mau!*, continuă să mă înjure în pisiceasca ei, după care dă de mâncare și se potolește.
***
Trec câteva minute și Tașa vine la mine. Se linge pe bot, apoi mă privește cu ochi mari și frumoși în timp ce mă bate cu lăbuța pe picior.
-*Bine, hai!*, îi spun eu, și cobor genunchii. Îmi sare în brațe, eu încep să o mângâi iar ea începe să toarcă.
Gata, nu mai suntem certați.