Termometrul își făcea de fiecare dată datoria fără să îi pese de vremea de afară. Mercurul urca și cobora în mod obiectiv, bazat strict pe temperatură.
Numărul de grade nu era influențat de melancolia anotimpului, sau de ploaia deprimantă, sau de viscolul teribil sau, de ce nu, de soarele zâmbitor de vară. Nu, termometrul era profesionist și își făcea datoria cu sfințenie.
Singur, temperatura în sine era exact invers. 20 de grade puteau reprezenta o zi ideală de primavară sau o zi friguroasă de vara. Pentru termometru era doar un număr și tocmai această detașare îl recomanda pentru această sarcină.
Tot numere afișa și ceasul doar că nu avea aceeași stabilitate. Dacă temperatura urcă sau coboară în mod natural, iar fluctuațiile nu sunt doar normale, ci și ideal de detectat cât mai precis, nu același lucru se putea spune despre timp.
În teorie, precizia timpului ar fi trebuit să fie chiar mai importantă decât precizia termometrului. Și totuși uneori ceasul părea ce de-abia se mișcă iar alteori se mișca atât de rapid încât ai fi zis că a sărit de-a dreptul peste minute întregi. De-abia când făceai media reieșea că totul este în regulă.
De unde apărea diferența? Greu de spus. Poate de vină erau valorile diferite sau poate era din cauză că unele erau amplasate în linie iar altele pe un cerc. Doar cifrele în sine erau constante.
Aveau însă în comun același lucru: indiferent de capriciile vremii sau ale timpului, atât ceasul cât și termometrul arătau pur și simplu valorile necesare. Nu se gândeau deloc de ce o fac sau cum o fac și în nici un caz nu filozofau pe tema asta.
Paradoxal, fizicianul le folosea pe ambele în experimentele sale. Gândea și uneori chiar și filozofa, cât și pentru ceas și termometru.