În vremuri de demult apuse, într-un regat uitat de lume trăiau trei înțelepți renumiți. Cum lucrurile tind să se echilibreze, tot în același regat trăiau și doi proști din cale afară de tăntălăi.
Cu un număr mistic de înțelepți, exact ca în basme, și cu doar doi proști, regatul era unul destul de liniștit. Oamenii își vedeau de viața lor, muncind cu hărnicie și apelând la înțelepți de fiecare dată când aveau o problemă, considerându-se norocoși că are cine să îi sfătuiască. Asta până într-o bună zi când bunul mers al regatului a fost întrerupt de cine alții decât de către cei doi proști.
S-au apucat din senin să se certe și să se contrazică pe o temă atât de stupidă încât istoricii nu au considerat că merită menționată în pergamente Și-au ținut-o multă vreme în scandal și polemici până când gâlceava lor a ajuns cel mai fierbinte subiect din regat. Cu mic, cu mare, locuitorii au început să dezbată la rândul lor scandalul, luând partea ba unuia, ba altuia.
Că subiectul se dezbătea intens, nu ar fi fost o problemă. Doar că oamenii ajunseseră într-atât de preocupați de ceartă încât începură să își cam neglijeze treburile. Ca să pună capăt odată pentru totdeauna speculațiilor și să rezolve scăderea productivității, regele a trimis soli către cei înțelepți, chemându-i la palat pentru a-și da la rândul lor cu părerea, punând capăt odată pentru totdeauna controverselor.
Primul înțelept a sosit la palat, a ascultat mărturiile tuturor și după o îndelungată pauză a demonstrat că nici unul dintre cei doi proști nu avea dreptate, prezentând cu această ocazie răspunul pe care el îl considera corect.
Cel de-al doilea înțelept a ascultat și el mărturiile tuturor, i-a interviat pe fiecare în parte iar la final a declarat că subiectul este unul atât de stupid încât nu merită dezbătut. Cea mai înțeleaptă concluzie ar fi să fie ignorat complet, a decretat el.
Cel de-al treilea înțelept nu a ajuns la palat. Era prea ocupat să citească și oricum nu auzise niciodată de cei doi proști.