A fost odată un rege măreț, stăpân peste nouă mări și noua țări. Singurul lucru mai presus de averea sa îi era curiozitatea.
Într-o bună zi, în timp ce stătea în balconul său regal, își admira împărăția și, scărpinându-se în barbă, își spuse că trebuie să fie foarte fericit pentru tot ce are. Dar… să fie oare el cel mai fericit om din lume? Să existe poate o altă făptură mai fericită decât el?
Cum regele era din cale afară de curios, își chemă toți slujitorii, le expuse dilema sa și îi trimise să exploreze, să cerceteze, să caute și să descopere cel mai fericit om din lume.
Rând pe rând au plecat și rând pe rând s-au întors. Unii singuri, afirmând ca nu au găsit pe nimeni mai fericit decât regele, alții însoțiți de diverse persoane care pretindeau a fi fericiți până când, puși în față cu regele și fabuloasa sa viață, își retrăgeau cuvintele.
Și multă vreme regele fu mulțumit, căci nimeni nu se dovedise a fi mai fericit decât el, dar și nemulțumit, simțind că, totuși, totuși, totuși poate nu e el acea persoană pe care toți ar trebui să o invidieze. Încet, încet, nemulțumirea sa i s-a transformat în tristețe și furie. Nu putea fi fericit până nu știa cine e cel mai fericit om din lume. Vroia să îl cunoască, să îi analizeze viața, să o demonteze bucățică cu bucățică și să își dovedească sieși, dar și celorlalți, că de fapt el, regele, era cel mai fericit.
Tocmai când începuse să își piardă orice speranță, ultimul dintre slujitorii săi se întoarse la palat, însoțit de un om simplu.
– Acest om, îi spuse el regelui, nu plânge niciodată. I-a murit toata familia, a ramas sarac, e bolnav și totuși nu plânge. Oricât de mult l-ar lovi soarta, indiferent ce ar păți, nu plânge.
Iar regele îl privi minunat, parcă nevenindu-i să creadă. După ce trecură câteva minute, începu să zâmbească ușurat.
– Da, oricât de bogat aș fi eu, oricât de multă putere aș avea, tot aș găsi un motiv să plâng. Acest om trebuie să fie cu adevărat fericit!
Iar regele fu fericit că îl găsi pe cel mai fericit om din lume, se comparase cu el, și simțea că pierduse dar și câștigase în același timp întrecerea. Slujitorul fu și el fericit pentru că își putuse face stăpânul fericit și pentru că își dusese la bun sfârșit misiunea.
În tot acest timp, cel mai fericit om din lume îi privea. Nu se simțea deloc fericit… și-ar fi dorit să plângă și nu putea.