Multe lucruri erau discutabile când venea vorba de înțeleptul satului. De pildă, dacă s-ar fi putut măsura cu înțelepții de la palatul regelui, dacă era cel mai tânăr înțelept din istoria satului (avea doar 20 de ani) sau dacă părul său era blond închis sau șaten deschis. Însă de faptul că era un *înțelept* nu se îndoia nimeni.
Responsabilitățile sale de înțelept al satului nu erau mari dar erau satisfăcătoare. Putea calcula când e cel mai bine să se planteze sau să se culeagă recoltele, putea vindeca boli trecătoare dar supărătoare, putea să calmeze certurile sau să arbitreze dispute aprige, putea multe și toate s-ar fi putut rezuma scurt la o singură frază: putea să le facă celorlați viața mai bună.
Sătenii... ca toți țăranii, din lipsă de educație și ocupați cu istovitoarele munci fizice, duceau lipsă de inteligență, carte sau științe. Se bazau pe el și din acest motiv îl aveau la inimă, fiind cel mai iubit dintre săteni. Cu toate acestea, înțeleptul nu era mulțumit.
Un gând negru îl rodea de ceva vreme, întunecându-i zâmbetul de pe chip, până când și cel mai lent locuitor simți că ceva era în neregulă cu mult-iubitul lor înțelept. L-au tras de limbă și au reușit să îi afle nemulțumirea: nu se simțea împlinit.
Un pește mare într-un lac mic, și-ar fi dorit să își măsoare puterile cu alți înțelepti și să descopere unde se află în raport cu ei. Iar sătenii, deși îndurerați, au pus mână de la mână, au strâns ceva bănuți și multe merinde gătite cu drag, și l-au binecuvântat să meargă la palat pentru a-și da frâu liber întregului potențial.
După un drum lung și plin de peripeții, înțeleptul a ajuns la curtea regelui. Cum era tânăr și simpatic dar lipsit de ifose, toți au prins drag de el, mai ales regele. Mai mult, s-a dovedit a fi cu adevărat înțelept, cel mai înțelept dintre înțelepți, și în doar câțiva ani a ajuns să fie cel care supraveghea toate deciziile din regat.
Munca sa era una de optimizare. Restul înțelepților din consiliu ajunseseră acolo tot pe merit așa că adesea nu făcea decât să încuviințeze hotărâri deja luate sau să sugereze mici îmbunătățiri care transformau o treabă grozavă într-una excepțională.
Lucrurile mergeau bine sub îndrumarea sa, economia regatului creștea de la an la an cu câte 1.5% mai mult decât înainte să vină la palat, cetățenii îl stimau, regele îl aprecia iar el, el se simțea sfârșit cel mai mare pește din ocean.
A plecat atunci într-o vizită în fostul său sat. Trecuseră 10 ani de când plecase și i se făcuse dor de cei alături de care crescuse. A găsit o palidă copie a sătucului prosper de odinioară. Fără sfaturile sale, satul a alunecat încet dar sigur spre mizerie, devenind aproape o ruină...
Însă nimeni nu părea să îi poarte pică, deși s-ar fi putut spune că era vina sa. Nu, l-au primit cu brațele deschise și cu lacrimi în ochi, bucurându-se sincer să îl revadă. Iar el, cel mai înțelept dintre înțelepți, a rămas în sânul lor și nu s-a mai întors la palat.
Regele și colegii săi i-au dus lipsa. Treburile mergeau acum doar bine, economia creștea doar cu 1% pe an dar lui nu îi păsa. Nici nu-i trecea prin gând să se întoarcă!
În doar 2 ani a reușit să pună sătucul înapoi pe picioare. A fost atunci mai fericit cum nu mai fusese niciodată. Poate că era iar un pește mare într-un lac mic, dar era iar și cel mai iubit dintre săteni.