Un oarecare cetățean își făcea veacul prin fața poștei, numărând oamenii care intrau și care ieșeau. Le analiza hainele, chipurile, tunsorile și mersul, încercând să deducă pe cât mai mult posibil din viețile lor. Numea asta "antrenament de detectiv".
Pasiunea sa începuse de altfel cu lectura unui număr mult prea mare de romane polițiste. A ajuns în acest fel să aibă fantezii în care, asemeni faimosului Sherlock Holmes, să intuiască întreaga personalitate și poveste a unui om, aparent cu o singură privire.
Se și vedea sufletul petrecerilor, cea mai interesantă persoană din cameră. Ar fi putut fi chiar o mini-vedetă, genul de vedetă despre care presa locală mai scoate câte un reportaj din când în când, atunci când rămâneau fără alte subiecte mai interesante.
Nu în ultimul rând, se vedea deja pe post de colaborator al poliției, chemat să rezolve cazuri imposibile iar el, cu pelerina sa misterioasă, cu figura sa impenetrabilă, să anunțe misterios făptașul și modul său de operare.
A petrecut astfel zile întregi, săptămâni, apoi luni, până când a fost apelat de un alt cetățean.
-"*Scuzați-mă, domnule, sunteți cumva un detectiv amator? Modul în care studiați chipurile celor care intră și ies din poștă îmi sugerează acest lucru. În plus, vin aici aproape zilnic și v-am văzut de fiecare dată...*"
Poate că povestea s-ar fi terminat cu cei doi formând o lungă și frumoasă prietenie, punând împreună bazele unui club al detectivilor amatori. Sau poate că ar fi devenit rivali faimoși, cu nume vor fi de-a pururi legate între ele.
Poate… dar atunci când eroul nostru și-a studiat interlocutorul, care trecuse aparent pe acolo în fiecare zi și pe care nu și-l putea deloc reaminti, ceva i-a spus că meseria de detectiv nu e pentru el.
Și-a abandonat visele, lăsându-le în grija celuilalt cetățean iar el și-a petrecut restul zilelor uitându-se la televizor. Doar o mică ezitare în a schimba canalul atunci când un film polițist era difuzat, nostalgică ezitare, căreia doar un foarte bun detectiv i-ar fi putut descoperi motivele.