Uneori găsești un lucru atât de interesant încât îți atrage imediat atenția. Privindu-l cu jind, începi să te gândești cum ar fi să ai așa ceva și să îți faci planuri legate de ce ai face cu el… moment în care realizezi că nu are nici o utilitate practică.
E un moment frustrant, când două părți se luptă cu înverșunare: partea care apreciază aspectul estetic sau inedit al obiectului și partea care conștientizează inutilitatea acestuia.
Paradoxal, în pofida faptului că este interesant prin natura sa vizuală, arareori poate juca rol de figurină / statuetă / bibelou. Utilitatea sa, chiar dacă o falsă utilitate, fără nici o întrebuințare reală în viața de zi cu zi, îl impiedică să aibă un simplu rol decorativ.
E un obiect cu care ai avea ce face dar nu ai avea ce face în același timp, iar cel mai adesea sfârșește într-un sertar.
Uiți de ele… Ascunse de ochii lumii, aceste nimicuri nu pot să îți atragă privirea, pentru a-ți reaminti cât de interesante sunt. Lipsite de o întrebuințare reală, nu va exista nici un moment în care ai realiza că îți sunt utile și ți-ai reaminti de ele.
Le găsești întâmplător, din când în când, după luni sau poate după ani, te bucuri puțin de ele, după care se așterne iar praful uitării peste ele.
Se vorbește adesea de miticul cimitir al elefanților, în care s-ar găsi o comoară fantastică de fildeș, dar mi-ar placea mai mult să vizitez un cimitir al nimicurilor. Un loc magic unde poți găsi tot soiul de prostii de care nu ai trebuință.
Ai putea pleca de acolo cu buzunarele goale, gândindu-te pe întreg parcursul drumului spre casă la comoara fără valoare. Câte minunății… dar ce-ai putea să faci cu ele?
Nimic.