Tragedia coşului de gunoi este că nu realizează că este un coş de gunoi. El doar stă acolo şi face ceea ce ştie el mai bine: stă. Cei care cred că nu asta ar ştii cel mai bine coşul de gunoi se înşeală amarnic. Nu e nici o filozofie să fii coş de gunoi, nu trebuie să faci nimic anume. E de ajuns să stai şi atât, chiar şi o găleată o poate face (sau uneori un om). Singura chestie e că trebuie totuşi să stai pe loc, e cam greu să nimereşti un coş de gunoi în mişcare, avem şi-aşa destule resturi pe asfalt şi trotuare.
Mulţi ar spune că e ceva înjositor să fii un coş de gunoi, să te umple toţi cu toate rahaturile, uneori la propriu, alteori la figurat, şi să nu poţi să faci nimic în legătura cu asta. Mulţi s-ar revolta, ar sări la bătăie, ar arunca indignaţi gunoaiele aruncate înauntru şi ar vorbi despre drepturile omului, sau ale lucrurilor, s-ar simţi discriminaţi, înjosiţi. „Crezi că poţi arunca orice doreşti în mine doar pentru că sunt un coş de gunoi? Cunoaşte-mă înainte să mă judeci. O campanie împotriva discriminării coşurilor de gunoi”. Da, mulţi ar face asta. Dar nu şi un coş de gunoi autentic.
Un coş de gunoi autentic ar sta. Nu i-ar păsa prea mult. De fapt, poate că uneori i-ar conveni. Mai primeşte un rest fierbinte de mâncare iarna, o cutie goală şi rece de suc vara. Are parte chiar şi de tutun sau de stropii de alcool neconsumaţi de pe fundul sticlelor de bere. Duce o viaţă destul de fericită în comparaţie cu mulţi alţii. Nu pupă în fund pe nimeni, nu are taxe de plătit, nu are familie de întreţinut, nu are probleme. Stă. Şi dacă nu s-ar mai arunca din când în când câte un gunoi în el, s-ar putea considera un coş fericit, poate cel mai aproape de fericirea absolută.
Poate cel mai important lucru este acela că un coş de gunoi nu conştientizează că este un coş de gunoi. Până la urmă, ce este acela gunoiul? Resturi de mâncare, obiecte stricate, hârtii, ambalaje? Dacă stăm bine să ne gândim, casa unui om este mult mai plină de gunoi, genul acesta de gunoi, decât orice tomberon. Dar bine… speculăm prea mult, unui coş de gunoi chiar nu îi pasă de astfel de lucruri.
În principiu, el stă. E doar un coş, cam asta e esenţa. Ceea ce îl face un coş de gunoi şi nu un simplu coş sunt lucrurile aruncate în el. Practic, asta îl defineşte, îi adaugă acel „de gunoi” asemenea unui titlu nobiliar. Ia orice, orice, aruncă gunoi şi îl transformi în acest obiect pe care îl întâlnim mai mult sau mai puţin pe toate drumurile. Interesant e că atunci când se aruncă ceva pe stradă, lumea întreagă devine un uriaş coş de gunoi, nefăcând abatare de la această regulă nescrisă. Iar dacă lumea e coşul, noi suntem gunoaiele. În mod paradoxal, singurele lucruri care s-ar sustrage din categoria de „gunoaie” ar fi coşurile, simple coşuri neutilizate şi lipsite de ceea ce le defineşte. Rămânem noi în schimb.
Oricum coşului nu îi păsa. El doar stă.