Ca de obicei, a fost odată ca niciodată o fată cu miros de dulciuri. De ce mirosea a dulciuri nu spun, e mai bine să rămână un mister lăsat la imaginaţia fiecăruia. Spun însă că fata cu miros de dulciuri avea, în mod mai mult sau mai puţin normal un prieten uşor obsedat de mâncare. De fiecare dată când se întâlneau, băiatul stătea mai mult cu nasul în gâtul ei, îmbătându-se practic cu aroma ei de cofetărie.
Interesant e că fata nu mirosea mereu la fel. Uneori avea miros de prăjituri cu vanilie, alteori avea miros de acadele şi câteodată mirosea a gumă de mestecat cu cireşe, genul ăla de gumă după care îţi lasă gura apă. Sau de caramele, bomboane, etc. Oricum, cert e că avea un miros dulce şi apetisant. Şi băiatul îi savura mereu aroma, simţind aceeaşi stare de extaz şi beatitudine pe care ar simţi-o un om normal într-o grădină plină cu flori parfumate.
Într-o bună zi, mirosul fu mai îmbietor decât de obicei. Aroma era atât de intensă, de dulce şi de savuroasă încât băiatul nu se mai putu abţine şi începu să aibă gânduri ciudate. Dar nu, nu vă gândiţi la cine ştie ce prostii, gândurile lui ciudate erau de o cu totul şi cu totul altă natură. Scufundat cu nasul în gâtul ei şi mângâindu-i fetei pletele ce îi acopereau faţa, gâdilându-i obrajii cu fiecare mişcare a ei sau adiere a vântului, începu a se gândi că poate mirosul venea de la părul fetei. Înconjurat din toate părţile de dulce şi salivând la gândul bomboanelor ce îi umpleau imaginaţia, începu să se uite la firele subţiri şi negre de păr şi să i se pară că aduc a vată de zahăr. Şi încet, încetişor, la început timid dar prinzând curaj pe parcurs, a început să i le molfăie.
La început fata nu i-a dat atenţie. Îl ştia mai ciudăţel şi se gândi că e doar un moft de moment până când realiză cu groază că îi dispăruse deja jumătate din odată bogata-i podoabă capilară. Şi băiatul continua să roadă fire de păr. Acum, că firele de păr chiar îi erau dulci sau că ajusese băiatul să aibă halucinaţii gustative cauzate de prea mult miros de dulce, iarăşi, nu se ştie. Tind să cred că adevărul e undeva la mijloc. Oricum, fata se speriase teribil, oricine ar fi făcut-o în locul ei. Să fim serioşi, cine nu ar reacţiona cu groază la vederea unui individ care îti mănâncă părul din cap cu o expresie dubioasă pe chip. Drept urmare, s-a ridicat în grabă de pe banca unde stăteau amândoi şi a luat-o la goană. Băiatul, cu burta plină şi greoi, nu a reuşit să o prindă.
S-au împăcat într-un final, fata punând totul pe seama unei scurte nebunii de moment. L-a întrebat însă de ce a făcut-o, atunci când s-au revăzut prima dată după acel… mic incident.
„Aveai gust de căpşuni glazurate”, i-a spus băiatul în timp ce privea pofticios puţinul păr rămas şi ascuns de o frumoasă căciuliţă cu urechi de iepuraş.