"*Es egal unu pe doi sumă de la i la en din ics i, igrec i, ics i plus unu, igrec i plus unu…*" Aha… am înţeles… tot… Prof stupid, curs insipid şi formule care au pentru mine la fel de mult sens ca… Stai, pauză, trebuie să auzi asta: "*e suma triunghiurilor cu vârful în origine şi celelalte vârfuri pe laturi… aici de exemplu va fi cu plus şi aici veţi observa că vă dă cu minus…*" ne spune în timp ce eu îl privesc năuc, neînţelegând ce caut acolo.
"*a doua…. a treia este cu Pick, într-o reţea*", continuă el. A patra ar fi cu mine lovindu-mi capul violent de pseudobanca în care stau. Mă uit la el cum ne citeşte materia din calculator, cocoşat şi holbându-se la monitor, descoperind unele lucruri din materia sa odată cu noi. "*opt pe doi că aşa zice en… iee…* \*mormăiala unui om stânjenit care nu mai ştie ce să zică\*… *aşaaa…*". Co-rect!
Îmi mişc gâtul amorţit şi-l aud trosnind. Scot telefonul şi privesc ceasul de pe ecranul extern: încă jumatate de oră… Jumătate de ora! Totul e greu şi noi nu înţelegem. Nu, pe bune, chiar aşa este! Proful ne-a zis-o: "*dacă înţelege unul sau doi din sală, atât de complicat este*". Oare "*unul sau doi*" incluzând profesorul?
Îmi aduc aminte de vechi profesori din anii precedenţi. Bătrâni, ofiliţi şi frustraţi, aşteptând să fie pupaţi în fundul stafidit de către studenţi, ce ne predau în scârbă şi se miră că nu înţelegem. I-aş lua pe toţi şi i-aş pune într-o cutie, să-şi predea unul celuilalt materiile lor stupide, şi i-aş ţine acolo până când ar muri cu toţii de plictiseală, după care i-aş scoate pe rând şi i-aş pune în alte cutii, mai mărunte, cutii numite sicrie.
Momentan însă, noi suntem cei ţinuţi într-o cutie de carton, numită sala de curs. Din sala de curs vom ieşi în altă cutie de carton, numită corpul E. Din corpul E vom ieşi în altă cutie de carton numită campus universitar. După ce vom ieşi şi din această cutie de carton ne vom trezi într-o alta, oraşul, şi ne vom îndrepta către propria noastră cutie de carton din interiorul altei cutii de carton, camera unde locuim.
Ne petrecem viaţa plimbându-ne printre cutii până când devenim prea obosiţi şi suntem aşezaţi într-o cutie, sicriul, ce e la rândul ei pusă într-o altă cutie finală, cavoul.
Mi-ar plăcea să fiu un uriaş şi să calc peste toate aceste cutii. După ce le-aş strivi pe toate aş merge către marginea cutiei numită Univers, i-aş sfâşia pereţii şi aş continua să trec din cutie în cutie până când singura cutie rămasă aş fi eu. Şi atunci m-aş sfâşia singur.
"*…calculez integrala curbiline…veţi observa icsul şi igrecul…*"