Guguloiul era prea rotund ca să se rostogolească așa că mergea țopăind pe stradă.
Pentru un trecător normal nu era o priveliște tocmai plăcută cea a unui obiect rotund și săltăreț îndreptându-se spre el. Dacă nu era atât de mare poate că ar fi putut fi amuzant dar primul lucru care îți trecea prin cap văzându-l era "*doamne-dumnezeule, trebuie să mă feresc înainte să mă strivească!*"
Așa că guguloiul se deplasa țop-țop, mândru nevoie mare de faptul că toți se dădeau din calea lui. Un semn de respect, gândea el.
Din sens opus venea o coloană imensă de beton. Era prea grea să poată țopăi dar suficient de rotundă ca să se poată rostogoli. Dur-dur-dur, duruia coloana zgârâind asfaltul.
Pentru un trecător normal nu era o priveliște plăcut nici cea a unui drug masiv care venea de-a dura spre el. Nimeni nu era tentat să fie transformat într-o pastă bidimensională, ca în desenele animate, deci se fereau în mod egal din calea ei iar coloana credea și ea că e un semn de respect.
Au continuat fiecare să meargă încă ceva vreme, nestingheriți de nimeni, până când au ajuns inevitabil față în față.
Trecătorii normali s-au strâns în jurul lor urmărind cu sufletul la gură desfășurarea situației. Oare guguloiul urma să sară peste coloană și să o sfarme în bucăți? Oare coloana urma să se rostogolească peste guguloi și să îl facă pilaf? Fiecare tabără aștepta nerăbdătoare deznodământul, dorind să se simtă cumva răzbunată pentru umilința de a fi nevoită să se dea la o parte.
Dar guguloiul a țopăit liniștit peste coloana iar coloana s-a rostogolit liniștită pe sub guguloi.
Primul considera că i-a fost acordat respectul necesar, coloana decizând cu certitudine să treacă pe sub el într-un soi de plecăciune. La rândul ei, coloana considera că guguloiul a decis să se dea la o parte, sărind cu certitudine pentru a-i face loc.
Fiecare era mulțumit și fiecare își vedea liniștit de drum. Numai trecătorii trebuiau să se dea în continuare bosumflați la o parte.