Iepuraşul Şleampăt şi Ursuleţul cel Şchiop se întorceau de la picnicul anual al personajelor de poveste. Obosiţi după atâta socializat cu Mickey Mouse, Winnie the Pooh şi alte ilustre personalităţi, şi profitând şi de faptul că erau încă în concediu, Iepuraşul Şleampăt trăgea cu sete fum după fum dintr-un trabuc gros de Havana iar Ursuleţul cel Şchip sugea cu poftă din sticla de Jack Daniels. Odată pe an puteau şi ei să se comporte după bunul lor plac şi încercau să profite de asta cât încă mai aveau timp.
Fiind personaje de poveste, cei doi trebuiau să se comporte mereu exemplar şi devenea destul de stresant după o perioadă să nu poţi înjura şi tu ca tot omul, să nu fumezi, să nu bei, să nu agaţi dame pe stradă sau să nu poţi să faci oricare dintre acele lucruri de care are omul nevoie pentru a simţi că trăieşte. Nu, fiind personaje de poveste, cei doi nu puteau face nimic care să le ofere copiilor un exemplu negativ. Băi, şi era tare trist pentru personajele noastre.
Scăpând un ditamai rotocolul de fum gros, Iepuraşul cel Şleampăt i se adresă Ursuleţului cel Şchiop fără să-şi întoarcă capul:
-Auzi, băi Urse, aşa-i c-a fost mişto azi?
-Bre Iepuraşule, îi răspunse Ursuleţul printre sughiţurile caracteristice unui individ beat criţă, fie el şi urs şchiop, o fo’ mişto da… nuş… parcă o durat cam prea puţin. Aş mai fi stat oleacă.
-Băi Urse, vrem, nu vrem, mâine avem muncă, ştii şi tu. Nu putem să mergem acolo praf. Termin şi eu acum ţigara, termini şi tu sticla de Jack şi gata, mergem să ne odihnim.
-Bre Iepuraşule, da’ mie mi-e scârbă, bre. De ce picioru’ meu şchiop tre’ să mergem la muncă? Ce, facem chestii aşa importante? Io crecă ar trebui să ne întoarcem. Ş-aşa, mi s-o părut că Veveriţa aia s-o uitat aşa, mai galeş la mine. Crecă mă place, bre Iepure. Tu ce zici? Adică na, m-o şi mângâiat pe picior pe sub masă, m-o privit mai pe sub sprâncene…
-Ptiu, Urse, dar ştiu că ai băut, nu glumă, îi răspunse Iepuraşul Şleampăt râzând. Făcu o scurtă pauză în care mai trase câteva rotocoale de fum în aer, după care continuă:
-Urse dragă, vezi că ăla era Veveriţ, mă. Şi ştii prea bine că nu putem să lipsim de la muncă. Tineretul ăsta debusolat are nevoie de noi. Ia gândeşte-te mătăluţă puţin, pe cât îţi permite creieraşul ăla ameţit de alcool al tău, ce s-ar face copiii fără noi? Nu vezi în ce lume coruptă trăim?
Aici Iepuraşul se opri iar. Trase o flegmă din aia scărbită, din rărunchii sufletului său amărât şi după ce se spulberară iaraşi alte câteva clipe de tăcere, continuă:
-Copiii au nevoie de modele. Da, ştiu că tu şi cu mine suntem nişte scârbe în realitate dar nu avem de ales. Trebuie să ne prefacem, de dragul lor. De fiecare dată când un copil deschide o carte de poveşti… Of… oftă Iepuraşul Şleampăt, puţin cam trist. Nu ştiu, Urse, dar aşa golan cum sunt eu, parcă simt un sentiment de căldură sufletească atunci când văd că un copil deschide o carticică de-a noastră, ne citeşte aventurile, şi învaţă ceva. Învaţă ce e prietenia, învaţă să facă bine, să îşi recunoască greşelile. Ştii, poate că suntem noi doar nişte simple personaje de basm dar fără noi, cine i-ar învăţă pe copii care sunt adevăratele valori? De unde să le afle şi ei?
Scărpinându-se în cap, Ursuleţul îi răspunse candid:
-De la televizor sau de la şcoală?
SLAP! răsună pădurea, de la palma pe care şi-o dădu Iepuraşul Şleampăt peste frunte.
-Fi-ţi-ar netu’ să-ţi fie, Urse. Dacă n-ai sta pe mess toată ziua şi te-ai mai uita pe la televizor, pe la ştiri mai ales, ai ştii şi tu de ce au copiii nevoie de noi.
„Auzi tu la el… de la televizor sau şcoală”, bomăni Iepuraşul mai mult pentru sine.
Ruşinat, Ursuleţul cel Şchiop îşi plecă capul şi aruncă sticla de Jack, aşa neterminată cum era. Ştia şi el câtă dreptate are Iepuraşul Şleampăt doar că… era obosit. Cu toate astea se merita. Ştia în sinea lui că se merită.
A doua zi Iepuraşul Şleampăt şi Ursuleţul cel Şchiop erau gata de muncă. S-au întors însă acasă după vreo două ore.
-Concediaţi, eh? ’tui GTA-ul mă’sii, înjură Iepuraşul în timp ce îşi aprindea o ţigară.