*Kant* era un nume care nu îi spunea mare lucru dar modul în care reacționau celelalte persoane la auzul sau și genul de oameni pe care îi văzuse folosindu-l, l-au făcut să înțeleagă că ar fi ceva de bine. Drept urmare, la fiecare conversație căuta orice prilej să menționeze că l-a citit pe Kant. Oamenii dădeau din cap aprobator, îl priveau parcă mai altfel, cu mai mult respect, de parcă ar fi crescut brusc în ochii lor.
Azi o conversație la un pahar, mâine o mențiune în tramvai, la telefon, ca să știe și restul călătorilor că el *îl citește pe Kant* și încet, încet, a ajuns să îi curga în vene Kant în loc de sânge.
De la un tip oarecare s-a transformat brusc într-un filozof și a ajuns chiar să fie considerat un expert în acest subiect. O ducea bine, bine de tot, și o singură dată a avut emoții. I s-a făcut cunoștință cu un alt expert în Kant, dar când și acesta a venit cu aceleași afirmații ambigue, i-a surâs cu subînțeles și au plecat amândoi cu insigna de expert intactă.
De-a lungul vieții sale a ajuns să cunoască și alți cititori de filozofie. Unii erau cu Nietzsche, alții, mai de modă veche, cu Socrate. Exista chiar și o categorie de oameni mai naționalistă, genul care credeau cu tărie că Adam și Eva se trag din Decebal și Burebista, și că dacii sunt întâiul popor al lumii, oameni care îl citeau pe neaoșul Cioran.
Și-au format club, au ajuns prin ziare, pe la televizor, populația sorbindu-le orice cuvințel de parcă ar fi venit chiar din gura lui Kant, Nietzsche, Socrate sau Cioran, și nu prin interpuși.
Apogeul apogeurilor l-a atins atunci când cineva a început să îi distribuie poza pe Facebook, o poză în care privea gânditor, reflectând probabil la Kant sau la rezultatele din Divizia A, poză pe care era un citat motivațional cu obligatoria cratimă pusă aiurea. Un clasic în viață, cu alte cuvinte.
A continuat să trăiască minciuna până pe ultima suta de metri când, simțind că își dă suflarea, și-a chemat colegii filozofi și le-a mărturisit că... de fapt... el nu îl citise niciodată pe Kant.
-"*Du-te liniștit, prietene!*" i-au șoptit duios aceștia. "*E în regulă... nici nu ai fi avut cum să îl citești, Kant nu există, el și restul filozofilor sunt doar invenții menite să ne ajute să ne dăm mari.*"
A murit cu zâmbetul pe buze și conștiința împăcată. A avut el o bănuială și i s-a confirmat. A dus o viață împlinita chiar și fără să îl citească cu adevărat pe Kant.
Ajuns în Rai, unde totul e minunat și posibil, a realizat că ar fi greșit să își înceapă eternitatea fără să corecteze greșelile trecutului. Printr-o minune dumnezeiască a obținut un volum de Kant, era exact așa cum ar fi fost dacă ar fi existat într-adevăr un Kant.
A răsfoit plictisit primele pagini. Meh. Cu wikipedia divină în brațe, a citit rapid ideile principale după care s-a dus să socializeze cu restul îngerilor. A fost primit cu brațele deschise și a devenit instant sufletul petrecerii.
Doar îl citise pe Kant.