De când m-am mutat în capitală, toate persoanele cu care nu m-am mai văzut de ceva vreme mă întreabă aproape de fiecare dată același lucru:
-*Cum mai e în București?*
Raspunsul meu este mereu, în mod inevitabil, același:
-*Aglomerat*
O zi în București începe cu un tramvai aglomerat, în care oamenii se îndeasă până când ajung să se calce în picioare și să se înjure. Doamne respectabile se iau la harță, se fac acuzații cum că una dintre ele ar fi băut apret, iar domni respectabili declară ca cineva a fost *nerezolvat* de dimineață. Adesea tramaviul staționează pentru că nu se pot închide ușile și, de fiecare dată, oamenii se înghesuie și mai tare. Nimeni nu mai coboară, toți strâng din dinți și umeri, sug burțile și speră să ajungă cât mai rapid la destinație.
La metrou e chiar și mai aglomerat. De multe ori poți sta la coadă ca să poți intra, după care încerci să te strecori într-un vagon arhiplin, ce nu îți oferă posibilitatea de a te agăța de ceva. Mergi înghesuit, rugându-te la zeul Metrorex să nu pună o frână bruscă, ce-ar schimba probabil centrul de greutate al trenului.
La întoarcere, aceeași poveste. Oameni cu chipuri obosite ce se calcă în picioare încercând să prindă loc în tramvai. Turme, cirezi de oameni schimbând magistralele, printre care trebuie să te strecori cu grijă. Singurul gând care te încălzește este acela că următorul metrou vine în doar două, trei minute.
Până și pe trotuare e aglomerat iar aglomerația e cu atât mai uimitoare când te gândești cât de mare este orașul și câte mijloace de transport diferite există: autoturismul personal, taxiuri, tramvai, autobuz, troleibuz, metrou și chiar și mersul pe jos.
Cu toate acestea, în fiecare dimineață, în centru, în intersecția de la Unirii, se ciocnesc de fiecare dată masele. Întâi trece marea de pietoni, ignorând adeseori culoarea semaforului, urmată de marea de mașini, ce ignoră la fel de des culorile. Aproape că e un fel de Ouroboros modern ce te face să te întrebi ce a fost mai întâi? Mașina sau pietonul?
Există, ce e drept, și o altă față a Bucureștiului, cea nocturnă. Am mers de două ori cu autobuzul de noapte și mi-a placut enorm. E o experiență atât de relaxantă și contrastează atât de mult cu transportul public din timpul zilei.
E liniște, autobuzul e liber, traficul aproape inexistent iar străzile pustii, semi-întunecate, semi-luminate, contrastează puternic cu becurile orbitoare din autobuz. Un peisaj de-a dreptul sublim, desprins parcă din altă lume, din alt oraș, din alt univers cu alți oameni.
Erau, pe vremuri, fetițe dulci în București. Azi sunt doar fragmente de aglomerație.