Tic-tac, tic-tac. Acele de ceasornic se învârteau pe cadran, indicând apropierea din ce în ce mai mare de fatidicul termen limită.
Acul cel mic era cumva mai sobru. Cu el nu era de glumit. Încet dar sigur avansa spre ora stabilită. Cu o viteză fixă, nimeni și nimic nu îl putea opri.
Era ucigașul din filme, ca un tanc indestructibil, o forță imbatabilă ce nu poate fi stăvilită. El arăta ora. Incoruptibil și dur, urma să ajungă la destinație și tot ce puteai face era să te resemnezi cu ideea.
Acul cel mare era opusul. Un lungan sadic, minutarul adora să se joace cu nervii oamenilor. Într-un ritm alert trecea periodic pe lângă ora fixă.
*Hei, ia uite ce te așteaptă*, părea el să spună, răsucind cuțitul în rană. În timp ce fratele său se îndrepta lent spre tine, el avea grijă să fii frăgezit bine și copt în propriul stres.
Tic-tac, tic-tac. Înaintau îndemnându-se reciproc să continue, fiecare cu ritmul său, dar cu aceeași destinație. Iar odată la fiecare minut se întâlneau preț de o secundă. Era de ajuns.
În cea secundă timpul părea să încremenească în loc pentru cei doi. Se priveau în ochi și își spuneau instinctiv tot ce aveau de spus, citindu-și practic gândurile.
-*Rămâne cum am stabilit, nu?*
-*Rămâne cum am stabilit.*
Și se urneau din loc, continuându-și drumul cu același ritm. Tic-tac, tic-tac, se învârteau constant. Doar cei din jurul lor păreau să se grăbească.