Pentru omul de rând, fie el salariat sau elev, timpul ajunge să se masoare altfel.
Există în continuare noțiunile clasice de zi, minut, oră, secundă, an sau lună, însă sunt doar detalii. Din punct de vedere temporal, viața se măsoară în weekend-uri și în intervalul de timp dintre acestea.
La un moment dat zilele încetează să curgă în modul lor haotic, fără noimp, fără ordine, dar și fără stres, apoi brusc se face luni.
Nu știi exact ce este această "luni" și ce reprezintă, e doar o altă etichetă, asemeni "marți", "miercuri" sau "joi", etichetă alipită uneori porțiunii dintre răsărit și apus.
Te ia complet pe nepregătite, ca un uragan, și te pune în fața faptului împlinit.
*Este luni*.
Săptamana, o noțiune pe vremuri doar teoretică, începe. Încet, încet, lucrurile încep să se miște într-o direcție bine stabilită, trasată de alții. E ciudat, e ceva nou, poate ușor palpitant ținând cont că e prima dată, după care se termină, odată cu lumina de pe cer.
A doua zi te-ai aștepta ca lucrurile să revină la normal. Mai zboară o filă din calendar, se schimbă eticheta și ziua devine "*marți*". Se repetă *luni*, se urmează iar instrucțiunile anterioare, dar încă mai speri.
Dar *miercuri* te lovește în față cu duritatea unui baros. Te pălmuiește metaforic și descoperi pentru prima dată rutina. *Marți* nu a fost doar o coincidență iar *luni* pune stăpânire pe viața ta.
Vine și *joi* însă nu te mai ia pe nepregătite. Știi deja la ce să te aștepti și încerci să scapi. Fără succes. Totul se repetă, totul o ia de la capăt, totul ăncepe iar, din nou, încă o dată. E copy/paste, e *luni*, după *luni*, după *luni*.
În prima *vineri* îți pierzi speranța. Ești captivul rutinei. Auzi zvonuri că nu ar fi așa, parcă și simți că atmosfera e ușor diferită. Parcă adie o boare plăcută de vară după o iarnă geroasă. Parcă iese soarele după o ploaie mohorâtă. După ce ai descoperit rutina, descoperi și optimismul.
*Sâmbătă* este, în sfârșit, la fel ca înainte. Ești relaxat, te bucuri și crezi că ai scăpat.
Când vine *duminica* e ca și cum tocmai te-ai fi trezit dintr-un coșmar. Totul a fost doar un vis, lucrurile au revenit la normal. Și totuși, și totuși, și totuși... e ceva ciudat.
Ziua nu mai are aceeași aromă și același farmec ca înainte. Nu mai e ca *sâmbăta*, ca nu mai e ca în trecut.
Te trezești în dimineața următoare și o iei de la capăt. *Luni* își reintră în drepturi.
Continui să treci prin zilele care se numesc diferit dar, în esență, sunt tot "*luni*". Scurtele pauze ale weekend-urilor sunt tot ce ți-a rămas.
Trec zilele, trec lunile și *lunile*, se adună anii dupa care uiți. Viața de dinainte e doar o amintire. Nici măcar nu ești sigur dacă e una reală sau dacă totul s-a întâmplat în imaginația ta.
Dar nu ai timp de pierdut cu asta. Mâine nu e nouă zi, mâine e o nouă *luni*.