A fost odată ca niciodată un om lipsit de orice talent de scriitor. Din punct de vedere literar scria precum o cizmă, lucru ce nu ar trebui să mire pe nimeni dacă e să ţinem cont de faptul că era cizmar. Din punct de vedere neliterar scria cu pixul dar asta nu ne interesează.
Acum, să nu fim răutăcioşi, poate că dacă ar fi fost şi el mai atent la orele de limba română ar fi scris măcar precum un pantof cu toc, undeva pe la nivelul unui fan fic cu Naruto&co. Din nefericire însă, avântul său literar i-a fost curmat încă din copilărie de către învăţătoarea sa, ce i-a demolat maiorescian fiecare compunere scrisă în clasele I-IV. Asta nu l-a împiedicat însă pe eroul nostru să spere că într-o bună zi va ajunge un autor renumit de beletristică…
Toate bune şi frumoase până acum. Avem una bucată cizmar cu pseudoveleităţi de scriitor ce trăieşte o viaţă relative mizeră, acoperit mental de tot soiul de complexe din tinereţe şi frustrări refulate. Doar un alt locuitor al acestei planete… Ar fi continuat să trăiască nefericit şi să moară într-o bună zi la fel de nefericit, fără nici un eveniment notabil care să-i tulbure firul vieţii dacă nu ar fi fost lovit într-o bună zi de inspiraţie. Teoretic, inspiraţia l-a lovit simultan cu ciocanul de pe raftul de deasupra dar mă îndoiesc sincer de relevanţa acestui fapt. Cert e că eroul nostru s-a ridicat de pe podeaua unde fusese doborât de greutatea inspiraţiei (sau poate a ciocanului) şi cu o expresie de iluminare pe chip spuse: *„Am găsit!”*.
Ce găsise el? Păi… pe lânga ciocanul pe care nu mai ştia unde îl pusese, găsise şi un titlu perfect! Era un titlu „catchy”, era inovativ, era amuzant, era cu subînţeles, era genial şi cu o copertă pe măsura ar fi atras cititorii de calitate precum un roman de Coehlo sau Dan Brown. Îşi imagina deja cum va fi citită opera sa în autobuz de fiecare gospodină, de către liceeni cu ochelari sau latifundiari aflaţi în vârful scării sociale.
După ce extazul momentului a început să dispară treptat, eroul nostru a realizat că talentul său inexistent nu-i va permite niciodată să scrie un roman sau chiar o scurtă povestire pe măsura acelui titlu. Cuprins de deznădejde a început să reflecteze asupra situaţiei până a reuşit într-un final să ajungă la o decizie. A pus-o în aplicare după care a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Oh? Decizia? Aşa e… Păi eroul nostru s-a decis să lase moştenire acel titlul copiilor săi, să treacă de la un urmaş la altul până când se va naşte în familia sa cineva cu îndeajuns de mult talent scriitoricesc încât să pună acel titlu în valoare. A avut însă un singur copil pe nume Fane, care s-a dovedit a fi un beţiv ordinar ce a murit virgin la vârsta de 25 de ani după ce şi-a rupt gâtul căzând într-un şanţ. Iar titlul… păi, l-am folosit eu acum. Nu mi s-a părut cine ştie ce dar deh… tipul era cizmar. Alte gusturi, alte standarde…