Cică erau un el şi o ea. Dar nu e tipic.
El şi ea-ua nu se cunoşteau. Nu trăiau în acelaşi oraş. Nu trăiau nici măcar în acelaşi timp.
Ea se născuse acum vreo 200 de ani, într-un orăşel obscur din Franţa şi era deja oale şi ulcele atunci când se născuse el. De fapt, chiar şi noi vom fi morţi până atunci, el urmând să se nască peste alte 200 de ani de-acum înainte într-un oraş dintr-o ţară ce nici măcar nu a fost încă întemeiată.
Nici un prezicător fals nu i-a prezis ei că se va naşte un tip ca el undeva în viitor. Nu, pentru ea el era inexistent.
Fata, nu neaparat ştearsă şi banală dar cu siguranţă nememorabilă, nu a rămas în analele istoriei nici măcar ca un simplu nume pe jumătate putrezit dintr-o hârţoagă veche ce ţinea odată evidenţa populaţiei. Numele şi chipul ei, insignifiante în infinitatea de oameni ce au perindat şi vor perinda planeta pe parcursul existenţei sale, nu vor însemna niciodată nimic pentru el. Nici măcar nu se va gândi vreodată că o persoană nu ca ea, ci pur şi simplu asemeni ei ar fi putut să existe undeva în trecut, prezent sau viitor.
Nimeni şi nimic nu îi leagă. Nu sunt rude îndepărtate, nu au nimic în comun şi nici măcar eu, atotputernicul scriitor, cel în stare să ţeasă iţele poveştii după bunul său plac şi în limitele talentului, nu pot să îi conectez în vreun fel. Nu pot să găsesc absolut nimic care să îi lege în mod direct sau indirect decât poate undeva la un nivel insesizabil, să mă leg de un detaliu minor, stupid şi insignifiant într-un mod de-a dreptul telenovelistic.
"*Ştii, fata aceea cu care s-a întâlnit ea odată pe stradă, avea o vecină care avea o mătuşă şi care şi care şi care iar într-un final ăla de a cumpărat ceva de la ea era ta’su lui. Al lui el.*" Dar nu… nu ar avea rost…
Adevărul e că nu exista nimic care să îi lege. Şi atunci? De ce e povestea despre un el şi o ea?
Am spus că erau un el şi o ea. Un „erau” artistic, ce nu ţine cont de timp. Şi dacă într-un mod ipotetic acel el şi acea ea s-ar fi cunoscut, într-o altă viaţă, într-o altă lume şi într-un alt timp dintr-un alt univers, ar fi fost perechea perfectă. Iubire adevărată, ruptă din basme şi romane siropoase ce fac fetele bătrâne să suspine, iubire ce-ar transcede chiar şi acel timp ce le este acum potrivnic, dacă s-ar înfăptui… Din nefericire însă rămâne acel „dacă”.
Adevărul e că el şi ea nu sunt decât nişte numere. Două dintre infinitele pseudofeţe ale două pseudozaruri. Romantismul şi magia nu sunt decât o coincidenţă matematic egală cu 0,00000………..00000000001. Şanse matematic nule…
Poate de asta urăsc mulţi matematica.