Azi o să vă vorbesc despre peştişorul roz cu aripi rabatabile făcea plaja pe plaja de pe Insula Peştişorilor. Se prăjea la soare şi freca menta într-un stil atât de magnific şi profesionist încăt menta începu să capate luciu şi să reflecte lumina soarelui. Începu să strălucească atât de tare încât îi atrase atenţia Peştişorului de Platină (cel de Aur era în concert cu Peştişorul de la Craiova). Ar fi dorit să îi sustragă menta Peştişorului Roz şi să o poată freca şi el, în tihna apartamentului său de la plaja, iar menta să strălucească şi mai tare… la final ar fi topit-o şi ar fi transformat-o în ghiuluri şi lănţoage. Oftând poetic, Peştişorul de Platină privi la manganul pe care îl frecase până atunci şi îi spuse: „Tu nu eşti mentă…”
Fără să ştie ce se întâmplă la câţiva paşi de el, Peştişorul Roz cu aripi rabatabile continua să facă plajă şi să frece menta. Iar menta sa devenea din ce în ce mai mare şi mai frumoasă, crescând precum Făt-Frumos din poveste după ce luase steroizi. O mulţime de peştişori curioşi de toate neamurile şi culorile se strânseseră lângă Peştişorul Roz admirându-i menta şi studiindu-i cu atenţie procesul de frecare.
„Oooo”, „Aaaah”, se auzeau exclamaţii pline de admiraţie din mulţime. Toţi se minunau deşi nici unul nu pricepea exact ce se întâmplă. Cu toate acestea, nimeni nu a părăsit acel loc. Procesul de frecare a mentei era unul fascinant şi complex, aripioarele rabatabile ale Peştişorului Roz zburau peste suprafaţa lucioasă a mentei în care se reflectau razele soarelui, împrăştiindu-se apoi în faţa privitorilor ca un adevărat joc de lumini. Iar menta continua să crească şi se făcea din ce în ce mai mare, ajungând aproape de mulţime. Mulţimea, îndobitocită de orele de privit fix în menta cea strălucitoare şi suferind de insolaţie, lucru normal ţinând cont că au stat în soare în tot acest timp, rămăsese nemişcată. Aşa că menta s-a atins de ei iar ei au început involuntar să frece. Şi tot creştea, şi creştea, şi creştea până când a ajuns să cuprindă tot universul, devenit acum o mentă imensă frecată de oameni, peştişori şi extratereştrii deopotrivă.
Numai Peştişorul de Platină, conservator, privea totul cu dezaprobare. Nu era de acord cu ce se întâmpla, i se părea totul inutil şi era convins că asista la sfârşitul lumii. Ar fi pornit o revoluţie dar era prea ocupat să îşi frece bucăţica de mangan.