În vremuri pe care unii le-ar numi mai bune și mai simple, într-o așezare ștearsă de mult din istorie de negura timpului, trăia un băiețel tare răsfățat.
Cum era singur la părinți, i se făceau mereu toate poftele. Mâncare? Numai bunătățuri, gogoși și prăjituri. Primea cele mai frumoase jucării, de care se plictisea rapid, distrugându-le pe motiv că nu sunt suficient de frumoase. Într-atât era de sclifosit încât toți îi spuneau Mofturel, nici măcar proprii săi părinți nu își mai aminteau numele său real.
Nimeni nu s-ar fi așteptt să se schimbe vreodată, mama și tatăl lui își pierduseră primii speranța. Dar știți ce se spune, niciodată să nu spui niciodată. În timp ce se juca singur pe o pajiște din apropierea satului, Mofturel reuși să enerveze una dintre puținele persoane pe care ar trebui să le lași în pace: pe puternica zână a spiridușilor.
Lispit de stare, zburda când dintr-o parte într-alta, călcând în picioare florile și plantele, căutând cel mai bun loc în care să se culce. De fiecare dată când credea că a găsit un colțișor de rai, observa un altul care părea chiar mai tentant. Tot acest du-te / vino a trezit-o pe zână fix în timpul somnului ei de frumusețe iar aceasta, din cale afară de iritată, l-a blestemat să nu aibă niciodată pace iar iarba din fața sa să fie mereu mai verde.
Era una dintre cele mai crude pedepse pe care le putea primi cineva ca Mofturel. Acum orice ar fi făcut, era condamnat să nu aibă liniște. O pramatie ca el nu se putea deloc împăca cu ideea că dincolo e mai verde.
Dar blestemul unuia e norocul altuia. După ce sătenii au prins de veste, au început să își frece fericiți mâinile. Hehe, și ce plan aveau... Ei, care acum câteva zile și-ar fi făcut griji că vor avea pe cap un leneș cârcotaș atunci când Mofturel ar fi crescut, se bucurau acum de veritabila mină de aur care devenise acesta.
L-au dat pe mâna ciobanilor și a crescătorilor de vite. De fiecare dată când animalele terminau de păscut, îl mutau pe Mofturel din rândul lor și brusc iarba redevenea verde și frumoasă. Cu așa un randament, vacile și oile creșteau ca Feți-Frumoșii din alte regate, sătenii le vindeau la târg pe bani grei iar așezarea se transformase într-una foarte prosperă.
Iar pe Mofturel, gâsca cu ouăle de aur, știau ei cum să îl facă ascultător și cooperant: îl duceau la plajă. Pe nisipul auriu și fierbinte, băiatul uita de iarbă și începea să mișune bombănind pe malul mării, căutând cel mai bun colțișor să se bronzeze.