De regulă mouse-ul și tastatura se înțelegeau bine. Nici chiar prieteni la cataramă dar cu siguranță camarazi de nădejde, gata oricând să se ajute unul pe altul și să se completeze la nevoie. Totul era bine, trăiau în pace și armonie și nici prin gând nu le-ar fi trecut că se vor certa vreodată. Și nici nu au facut-o. Touchscreen-ul a fost cel pus pe scandal.
Ecranul tactic, șmecher nevoie mare, înlocuise atât tastatura cât și mouse-ul cu gesturi făcute din deget. Aceeași mână care înainte mișca mouse-ul sau apăsa pe butoane, se apleca mai nou exclusiv asupra ecranului, realizând aproape aceleași lucruri ca și înainte, dar cu mai puține periferice.
Văzându-se în centrul atenției, ecranul a început să le ia peste picior. Din "*fosile*", "*unelte preistorice*" și "*dinozauri ramoliți*" nu le-a mai scos. Se simțea tânăr, se simțea în centrul atenției și nu mai dădea doi bani pe niște dispozitive învechite.
În schimb, mouse-ul și cu tastatura îl ignorau complet. Își vedeau în continuare de treaba lor. Mai o butonare, mai un click, mai o rotiță de scroll și viața mergea înainte. Însă dacă bătrânele periferice erau permisive, nu același lucru se putea spune și despre suratele lor virtuala.
Sătule să își mai vadă rudele, strămoșii chiar, insultate zilnic, tastatura virtuală și cursorul de pe ecran au încetat să mai funcționeze în semn de grevă. Disperat, touchscreen-ul a încercat să își dea seama ce se întâmplă, dar fără succes. Mai frustrat de atât era însuși utilizatorul, care s-a trezit brusc în imposibilitatea de a mai face ceva. Noroc cu mouse și tastatura clasică, mereu la datorie.
Omul și-a făcut treaba. A renunțat după aceea la ecranul tactil și a revenit definitiv la mouse și tastatură. Erau mai de încredere.