E paradoxal cum atunci când eşti plictisit şi nu ai o ocupaţie descoperi activităţi de-a dreptul fascinante în mici acţiuni care, în altă situaţie, ar provoca fix o stare de plictiseală şi lipsă de ocupaţie. Nu e un cerc vicios, aşa cum ar părea, e doar una dintre minunile naturii.
M-am trezit adesea holbându-mă aiurea, încercând cu disperare să mă agăţ de orice ar fi putut cumva să-mi spulbere stările de plictiseală. Am admirat ţigări fumegânde aruncate pe peron de călători grăbiţi şi stresaţi de interdicţia de a fuma în tren şi mi-am imaginat de multe ori povestea lor. Şi e paradoxal cum într-o societate plină de mucuri de ţigări, căci foarte puţini au auzit de coşuri de gunoi şi scrumiere, când poţi găsi câte o urmă de scrum literalemente la tot pasul, o singură ţigară fumegândă poate stârni un lung şi lung şir de gânduri. În plus, ţigările din gări au un farmec aparte.
De multe ori zac aruncate pe asfaltul rece, umed, înzăpezit sau arid, călcate sau nu în picioare, arse până la filtru sau de-abia începute, şi zac nemişcate şi tăcute, dar cu o micuţă poveste în spate. Cine ştie prin ce a trecut acel pachet de ţigări, prin ce mâini de vânzatoare sau mănuşi albe de contrabandişti, iar asta fără să punem la socoteală povestea fumătorului.
Şi-am văzut de multe ori cum sărmani oameni ai străzii, sau poate ai gării în cazul de faţă, vânau mucurile pe peron, trăgând din ele cu nesaţ, sorbind acei ultimi aburi de nicotină rămaşi ca şi cum ar fi cea mai mare desfătare de pe această lume. Şi mi-au venit în minte de la fel de multe de ori, de fiecare dată când zăream câte o ţigară aproape neatinsă pe jos, Uite, îmi spuneam, o mică minune pentru o astfel de persoană. Câte clipe de fericire le poate aduce şi câtă tragedie poate zace într-o astfel de ţigară distrusă de paşii călătorilor indiferenţi şi redusă la o stare în care nu mai poate fi aprinsă. Şi chiar am plâns, metaforic vorbind, risipa, şi chiar am deplâns, într-un mod ipocrit, vagabonzii lipsiţi de câteva fumuri.
M-am trezit adesea şi fascinat de procesul de a fuma în sine. Cum un om, o persoană, poate duce la gură o bucăţică de iarbă uscată învelită într-o bucăţică de hârtie, aprinsă cu o bucăţică de foc dintr-o bucăţică de plastic şi gaz sau cu o bucăţică de lemn, trăgând tacticos câte-o bucăţică de fum.
***
*eu…: am incercat sa scriu ceva și iar m-am blocat*
*eu…: inca un draft de pus la pastrare*
*Dawn: oh*
*Dawn: despre ce era?*
*eu…: cam despre nimic anume*
*eu…: din punctul meu de vedere*
*Dawn: oh*
*Dawn: :-?*
*Dawn: și din punctul altuia de vedere, despre ce e?*
*eu…: probabil despre tigari, dar s-ar insela*