Trebuia să facem multe, atât de multe încât nici noi nu le mai ştim pe toate.
Fericirea nu se măsoară în zâmbete
Şi atunci de ce?
Lasă-ţi mintea liberă, goleşte-o de gânduri şi de griji până când va ajunge atât de uşoară încât va pluti… Se va ridica în aer aesemenea unui balon cu aer cald iar tu o vei privi cum dispare printre nori.
Ajunsă printre nori, mintea ta va juca tenis cu tunetele şi fulgerele şi va sta la un pahar de stele cu luna, iar luna îţi va povesti ultima bârfă despre Marte şi Venus.
Va coborî de-acolo călare pe un fulg de nea, odată cu prima ninsoare, va coborî de-acolo încastrată într-o picătură de apă odată cu primul strop de ploaie şi va plana uşor la locul ei odată cu prima frunză moartă de toamnă.
Ajunsă la locul ei o vei încătuşa iar cu gânduri, o vei fereca în cufere grele de griji. Mintea ta va visa la vremurile în care plutea printre nori iar tu vei visa la vremurile în care mintea ta plutea printre nori şi te vei duce să cumperi două zâmbete. Unul pentru tine, unul pentru mintea ta. Dar ştii… zâmbetele se vând doar la kilogram iar fericirea se măsoară în litri.
Între timp stau şi privesc în gol. Încerc să simt ce nu simt şi să nu mai simt ce simt. Într-un final totul se reduce la apatie iar apatia se măsoară în zâmbete: nici unul.
And I can see you… riding trough the fields of sorrow…
Şi atunci de ce?
Pentru că odată…
Nu încerca să-i dai sens dacă nu există.