A fost odată ca niciodată un munte înalt și semeț, acoperit de păduri dese, încununat de culmi înzăpezite, presărat cu flori de colț și animale sălbatice și împodobit cu pârâuri cristaline. Un munte de munte, destinație turistică și subiect de lecție la geografie! Avea tot ce își putea dori și totuși muntele nostru nu era mulțumit...
I-ar fi plăcut să fie doar un deal. Nu ar fi fost o decădere enormă dar ar mai scăpat de obligații, ar fi avut mai puțina presiune asupra sa și ar fi putut duce o viață liniștită, decentă și lipsită de stres.
Visa adesea cum ar fi să fie delușor, cu ceva iarbă verde, ceva picnicuri, poate niște oițe, vaci și capre ieșite la păscut la poalele sale. Și pe cât de des visa la o viață relaxată de deal, pe atât de des ofta, un oftat plin de durere, din tot sufletul, și într-atât de zgomotos încât se auzea la kilometri în depărtare.
Vecinul sau era un deal. Un deal normal, așa cum visa muntele să fie, cu puțina pășune, ceva animale, ceva puștani ieșiți la plimbare. Era un deal nici prea-prea, nici foarte-foarte și era, ca o coincidență absolută, la fel de nemulțumit ca muntele.
Dealul vroia mai mult. Vroia culmi înzăpezite, plante ocrotite din lege, capre de munte care să faca salturi spectaculoase pe pereții săi, sfidând moartea și legile gravitației în fiecare minut. Vroia turiști, corturi, păduri cu urși și căprioare și tot tacâmul. Era un deal ambițios și țintea sus: țintea în vârf de munte. Și la fel de zgomotos și des ofta și dealul, căci munte și-ar fi dorit să fie, și nu putea.
-"*De ce oftezi, măi dealule?*" a întrebat muntele.
-"*De ce oftezi, măi munte?*" a întrebat și dealul.
Au început să își spună pe rând oful și să își prezinte punctele de vedere, cu avantaje și dezavantaje, doleanțe, dorințe și neputințe.
Auzindu-l pe deal, parcă a început și muntele să își dea seama că viața sa e… hai nici chiar grozavă, încât să fie mulțumit, dar măcar decentă. Suficient de decentă încât să poată trece peste faptul că nu e deal și să își accepte viața de munte, cu rele, dar și cu bune, așa cum numai din vorbele dealului a putut să afle.
La rândul sau, și dealul s-a mai resemnat. Viața de munte era totuși grea, era stresantă, era obositoare… În plus, muntele, pe care îl admira, și-ar fi dorit să fie deal, iar asta îl facu pe deal să fie mai încrezător în sine. Nu era tocmai încântat de faptul că rămânea deal, dar măcar putea trece peste.
Au încetat amândoi să ofteze și au făcut-o la fix, pentru că suspinele lor interminabile începuseră să scoată câmpia din sarite.
-"*Amatorii ăștia… își fac atâtea probleme și oricum la final ajung ca mine.*" Și oftă și câmpia, dar era un oftat de bine, fericită ca a scăpat în sfârșit de văicăreli.