“A fost odată ca niciodată” și atât. Fără împărați, moși și babe sau tineri isteți.
Dacă nu ar fi existat totuși niște oameni, cu nimic ieșiți din comun, nici măcar “a fost odată” nu și-ar fi avut rostul.
În acest timp, prin alte locuri erau tineri prinți, fete harnice sau flăcăi voinici din popor, ce treceau prin tot felul de aventuri, atât de minunate încât nu se putea să nu le povestești. Dar nu și aici. Oamenii nu aveau nici măcar dăunatori pentru recolte, darămite zmei, balauri sau căpcăuni.
Vorbind însă de recolte, a fost la un moment dat un agricultor ce a obținut cu 50% mai mult orz decât în anii precedenți dar… nu ca niciodată. Mai obținuse o altă persoană un randament similar în urmă cu vreo 7-8 ani. Și chiar de n-ar mai fi obținut nimeni, isprava în sine nu era genul care să fie odată ca niciodată.
Desi oamenii o duceau bine, față de vecinii lor mai caniciodațieni, și aveau ce pune pe masă, case mândre și chiar și galbeni puși deoparte, pentru zile negre, li se înnegreau chipurile de invidie când mai auzeau de câte unii pârjoliți de balauri. Unde e farmecul în viață dacă nu ai și tu pe nimeni răpus de o măciucă de zmeu? Au vrut la un moment dat să tocmească un monstruleț să le facă o vizită, să răpeasca una-doua fecioare, să aștepte să vină cineva să le salveze, băgându-i și pe ei în cărțile de basme, dar nici un monstru nu a vrut. Toți au spus ca nu are farmec, ori ce e viața fără farmec? Degeaba furi fete de la părinți dacă nu are cine să vină dupa ele.
Au reușit într-un final să convingă un zmeu să îi ajute. Era mezinul familiei, cu suflet blând, și a acceptat mai mult ca să scape de gura părinților, care mereu îl cicăleau. “De ce nu ești și tu ca frații tăi? Să răpești prințese, să cucerești împărații“. De parcă de prințese îi ardea zmeului… Lui îi placea să citească. De altfel, așa l-au și convins, promițându-i câteva care pline cu cele mai bune și mai rare cărți. Au găsit rapid și fata dispusă să fie răpită. Nu era fată de împărat și nici de moș sau babă, dar, asemeni zmeului, era pasionată tot de cărți și se săturase și ea de gura părinților, ce o tot băteau la cap să își găsească un bărbat capabil, precum surorile sale. Și s-au dus frumos zmeul cu fata, într-un castel clădit special pentru ei, cu rafturi pline-pline cu cărțile promise.
Antagonistul ca antagonistul, însă cu protagonistul a fost mai nasol. Cu zmeul o rezolvară ei până la urmă, dar fu mai greu cu Făt-Frumosul. Cei de prin alte zone nu erau interesați de o simplă fată, mai ales că i se dusese buhul că e cam șoarecă de bibliotecă. Iar ei, oamenii de unde nimic nu era ca niciodată, eeeeh… nu aveau ei stofă de eroi. Să te duci să te bați cu zmeul e complicat. Îți trebuie paloș, îți trebuie cal pe bază de jăratec… Unde mai pui că se apropia și primăvara, trebuiau să se pregătească și de curățenie prin casă. Unuia îi fătase cățeaua și trebuia să aibă grijă de pui, altul avea platfus și nu putea să meargă mult pe jos… Complicat.
După lungi și aprigi dezbateri, oamenii au ajuns la concluzia că dacă Făt-Frumos nu este, măcar o fată de moșneag să fie. S-au mai întâlnit cazuri de tinere înțelepte, care s-au dovedit mai istețe decât cei ce le capturaseră, și au fugit cu averile acestora. Au gasit chiar și destui voluntari care s-au oferit să o ia de soție, în caz ca se întoarce cu o avere mai măricică, din pur spirit de sacrificiu, și datorie cetățenească. Așa că au trimis de veste fetei că și-ar dori ca ea să îi vină de hac zmeului.
Doar că zmeul era destul de bine crescut și cavaler, mai ales pentru un zmeu, iar fata prinsese drag de el. Nu strica nici faptul că, la fel ca toți zmeii, avea un corp musculos, cu păr pe piept și brațe puternice. Și deși e drept că erau folosite cu precădere pentru a da paginile tomurilor citite, tot puteau azvârli un buzdugan prin aer, ca să deschidă porțile. Astfel de detalii dau bine la o fată, mai ales la una crescută cu nasul în romane siropoase. Plus că citeau amândoi și comentau mereu împreună lecturile, iar zmeul nu avea nici pretenții să îi dea cu mătura sau îi gătească. Drept urmare, fata a ignorat instrucțiunile primite și, cu zmeul prin zonă, nici oamenii nu au mai insistat pe tema asta.
În timpul acesta, peste șapte mari și șapte țări, în țara zmeilor, începuse să apară un zvon cum că ar fi fost odată ca niciodată un zmeu care a trăit cu o muritoare, fără să vina nimeni peste el. Dar nu credea nimeni în basme de-astea, pentru zmeii mici…