Era doar o altă zi de toamnă. Nimic poetic la ea, nimic ieşit din comun. Strada era destul de pustie din cauza vântului rece, copacii erau ca în fiecare an, lipsiţi de metafore şi descrieri artistice, pur şi simplu copaci. Maşini comune, vechile Dacii, mai treceau din când în când pe stradă, dar o făceau într-un asemenea mod încât nu reuşeau să tulbure liniştea plictisitoare din jur, ci doar să o amplifice.
Un trecător banal, cu un chip şters şi obosit, fără trăsături apatice, cu simpla grija a zilei de mâine pe umeri, se grăbea zorit de vântul rece spre casă. Purta nişte haine obişnuite ce nu îl făceau să iasă în evidenţă în nici un fel. Deşi era singura prezenţă umană în acel peisaj normal, se integra perfect în mediul înconjurător.
Nu era o zi propice pentru un scriitor. Nu ar fi găsit nicăieri nici un pic de inspiraţie. Singurele adjective care s-ar fi potrivit unui asemenea peisaj erau cele deja folosite: banal, şters, normal, comun, obişnuit… Rozând creionul între dinţi şi privind în gol pe fereastră nu ai fi ajuns nicăieri.
…………………………………………
Plictiseală… Ce amurg spectaculos? Era doar un soare amărât ce disparea în spatele unor blocuri jegoase, împopoţonate cu rufe puse la uscat. O pisică mai răscolea prin tomberoane, un câine jigărit mai trântea câte un lătrat, o manea ieftină mai răsuna din când în când dintr-una din Daciile ce treceau prin faţa blocului.
Dialog.
Dialog?
-Hei…
-Salut.
-Cum mai merge? Ce mai faci?
-Bine. Tu?
-Tot bine.
-Ok…
…câteva secunde de linişte…
-Poate mai vorbim.
-Sigur, de ce nu?
-Hai ca trebuie să te las. Mai vorbim.
-Baftă.
-Noroc. Ne mai vedem.
Doar două personaje banale. Nu au spus nimic cu tensiune în glas, nu au schiţat nici un gest, nimic special la dialogul lor. Numele? Numele nu contează… Un Vasile, un Ion, un George, doar nişte alte feţe din mulţime.
…………………………………………
Începe să plouă. Ploaie normală. Nici prea puternică, nici prea slabă. Nici rece, nici fierbinte. Picăturile nu se lovesc violent de frunzele uscate, stropii nu se zdrobesc de asfalt. Pică şi atât. O ploaie normală ce s-a oprit după doar câteva minute, lăsând în urma ei doar câteva bălţi din care vor bea câinii însetaţi.
Mai trece o maşină, tot Dacie, tot veche, tot rablă. Tot tablă ruginită, tot cauciucuri tocite, tot vopsea murdară. Doar o altă Dacie.
Mă rog… O altă zi banală dintr-o toamnă banală. Nimic artistic.
Undeva, are loc o zi superbă, în care soarele de un roşu aprins incendiază cerul în timp ce se prelinge printre nori iar un glas sugrumat de emoţie spune
„Te iubesc”. Dar nu aici.
Aici e doar o zi normală, dintr-o lume normală.
Nothing to see here…