Noapte.
Contrastul dintre interior și exterior e zdrobitor. Înăuntru e lumină, afară e întuneric.
Înăuntru poți vedea scaunul, patul, așternuturile, biroul, podeaua. Poți vedea dacă e nevoie să mături sau nu, dacă e nevoie să faci ordine sau nu și alte lucruri la fel de interesante. Poți să stai pe scaun, să te întinzi în pat, să te așezi la birou și alte lucruri la fel de interesante.
Afară... nimeni nu știe ce e afară, nimeni nu știe ce poți face afară. Întunericul acoperă tot, fără discriminare, punând un semn de egalitate între posibil și imposibil. Tot ce te limitează e imaginația, în rest totul e șters de oceanul de negru. Nici măcar pe legile fizicii nu te poți baza cu certitudine. În fond, cine poate garanta că noaptea e domeniul stelelor, galaxiilor și universului și nu al creaturilor fantastice nocturne, al vampirilor și strigoilor sau al zânelor și al Luceafărului coborâtor pe raze?
Această dualitate dintre interior și exterior se reflectă perfect și în rândul opțiunilor.
Poți încerca să luminezi exteriorul, să muți lumina din cameră afară. Dar... de ce ai face asta? De ce să alături glorioasei liste de "*scaun*", "*birou*" și "*pat*" un copac, o bancă, o pisică în călduri sau mașinile din parcare? Universul nu e destul de plictisitor? Chiar merită să îi sacrifici misterul în numele cunoașterii? Nu, cunoașterea e pentru zi, nu pentru noapte.
Pentru noapte opțiunea ideală e cea de-a doua. Stingi lumina și lași întunericul să acopere scaunul, biroul și patul. Te așezi, pui capul pe pernă, închizi ochii și lași întunericul să te acopere și pe tine.
Acum e noapte, e totul negru și tot ce te mai limitează e imaginația.