Din când în când vorbești iar cu o persoană care însemna odată mult pentru tine. Schimbi câteva cuvinte și începi o conversatșe banala și ștearsă…
*"ce mai faci?"*
“bine! tu?"
“bine și eu…"
Te gândești că acum câteva săptămâni, acum câteva luni, obișnuiați să vorbiți zilnic. Convorbirile erau lungi și plăcute, purtate de plăcere, cu subiecte diverse. Te gândești că nu credeai vreodată că lucrurile se vor răci brusc. Poate că e vina ta, poate că e vina celuilalt, dar chiar nu contează. Răul a fost deja făcut… relația s-a rupt.
“înainte era altfel”
“înainte vorbeam mai mult”
Din când în când îți aduci aminte că nu ai mai sunat de mult pe cineva. Îți aduci aminte că îți lipsește vocea acelei persoane. Realizezi că ți-e dor de acea persoană, realizezi că îți lipsește. Și totuși persoana respectivă e în fața ta, e la telefon sau e de partea cealaltă a monitorului. De ce oare nu se mai poate să fie totul la fel ca înainte?
Stai și te gândești ce s-a întâmplat… cine e de vină… Nostalgic, te gândești la vremurile de mult apuse. Cu puțin noroc ai șansa să visezi persoana respectivă. Preț de câteva clipe, fie ele și virtuale, e bine… e iar ca înainte. Te trezești apoi singur și deprimat și conștientizezi că nu a fost decât un vis. Îți dorești ca acel vis să fi fost realitate… Îți dorești să fi durat măcar mai mult. Îți dorești chiar să adormi la loc și să nu te mai trezești niciodată, să îți petreci eternitatea în acel vis, dar nu ai norocul asta.
Porți o conversație seacă și politicoasă, stoarsă de esență, lipsită de savoarea ei de odinioară, iar la încheiere tu sau interlocutorul spuneți:
“hei, ar trebui să mai vorbim”
Dai din cap că da, întărești și tu afirmația, încercați amândoi să creați pentru câteva secunde impresia că totul poate fi la fel ca înainte. Dar nu va fi. Și tu, și cealaltă persoană știți că o sa discutați probabil tot după câteva săptămâni, luni sau poate că niciodată.
Cu puțin noroc, mai poți avea din când în când vise despre cum era odată.