In pofida celor spuse mai devreme, nu avea de gând să se mişte de acolo. Continua să privească impasiv mulţimea ce îl înconjura şi nu făcea nimic, nu spunea nimic şi poate că nici nu gândea nimic.
Cert e că nici o silabă nu îi părăsea buzele, nici măcar un murmur sau un uşor şuierat. Nici un muşchi nu i se zbătea ocazional iar hainele-i largi făceau greu de sesizat dacă respiră măcar. Până şi licărul din ochi îi era îngheţat în privire. Era ca o statuie, ca o stană de piatră ce a zăcut în acel loc de milenii, netulburată de vânt, ploi sau trecerea timpului.
Vorbise totuşi mai devreme. Cu câteva clipe în urmă, la doar câteva secunde după ce se aşezase jos, îi răspunsese cu „Nu” unei persoane care îl rugase să se dea la o parte. Fusese un „Nu” simplu, fără semn de punctuaţie. Nu fusese un „Nu!” puternic şi exclamativ sau un „Nu…” uşor şoptit şi pierdut în vânt. Fusese un „Nu” atât de sec şi de lipsit de inflexiuni vocale încât părea ireal.
Nimeni nu reuşea să înţeleagă ce se întampla de fapt. Acest individ apăruse din senin şi se aşezase pe trotuar, unde va şi încremeni după acel „Nu” de mai devreme.
La început nu a atras cine ştie ce atenţie. Lumea l-a privit ca pe un ciudat. Putea fi un beţiv, un nebun sau un excentric autohton. L-au ocolit, pur şi simplu. Nu a durat însă foarte mult timp. Treptat, mulţimea a început să se strângă în jurul său, aşteptând să vadă ce urmă să se întâmple. La început s-au adunat câţiva tineri curioşi ce îşi pierdeau timpul prin zonă, dupa căre au fost urmaţi de persoane ce nu aveau ce face şi care se lăsaseră ademenite de mirosul mulţimii. A venit la un moment dat şi un poliţist. Nu a primit nici un răspuns. A încercat să îl ridice cu forţa, fără prea mult succes, după care a trebuit să se oprească. Câţiva dintre cei adunaţi acolo începuseră să obiecteze, doar omul nu făcuse nimic rău. Nu era în mijlocul şoselei, nu făcea scandal, avea tot dreptul să stea acolo.
S-au găsit desigur şi destui care să obiecteze. Omul nu era cu siguranţă sănătos la cap. Nici un om normal nu ar stat pur şi simplu în mijlocul trotuarului, era un lucru cert. Nu puteau lăsa un nebun acolo, să incomodeze oamenii cumsecade ce treceau pe acel drum. În plus, dacă era vreun obsedat şi ataca femeile sau copiii ce ar fi putut să treacă pe lângă el. Alţii în schimb susţineau că bărbatul nu a făcut nimic rau. S-a pornit desigur un veritabil scandal stradal.
Lumea striga, gesticula, dezbăteau aprins şi erau chiar la un pas de a se lua la bătaie. Doar prezenţa omului de ordine împiedica spiritele să se încingă prea tare. Însă nu a durat prea mult.
Mulţimea s-a mărit repede. A fost de ajuns acea mulţime iniţială, noi curioşi au fost atraşi foarte repede după aceea. Ca tot omul care se respectă, s-au apropiat, au încercat să afle ce se întâmplă dupa care au rămas să afle deznodământul. Amuzante erau explicaţiile pe care le dădeau cei aflaţi mai la margine celor ce erau proaspăt sosiţi. Ca într-un fel de telefon fără fir prostesc, oamenii adăugau propriile speculaţii şi ipoteze puţinelor informaţii pe care le aveau de fapt, şi anume că un om se aşezase pe trotuar şi refuza să se ridice. Şi atât.
Speculaţiile au ajuns la un moment dat să frizeze limitele bunului simţ. Ipoteze precum „face grevă”, „protestează” sau „e nebun cu capul” încetaseră de mult să mai fie promovate. Se ajunseseră la afirmaţii precum „a fost răpit de extratereştrii”, „e un guru spiritual ce caută să se integreze în absolut” sau „are o bombă”. În acest ritm, nu a durat mult până când reporterii au ajuns la faţa locului. Într-un final au ajuns chiar şi o ambulanţă, un echipaj de la descarcerare şi o dubiţă de jandarmi.
Nu au apucat să intervină. La fel de brusc şi fără motiv cum s-a aşezat iniţial, omul s-a ridicat, şi-a scuturat hainele şi a plecat. Gestul său era venit într-un mod atât de … atât de… I-a uimit pe toţi. L-au privit şocaţi şi la fel de nemişcaţi precum fusese şi el înainte, cum se ridică şi pleacă, incapabili să zică nimic. Erau atât presaţi de amploarea evenimentului şi atât de curioşi să vadă ce va urma încât toţi, absolut toţi, au rămas pe loc. Mai puţin cei de la margine. Aceştia s-au dat la o parte şi i-au făcut loc să treacă.
L-au privit cum se depărtează tăcut şi au aşteptat să zică ceva, să facă ceva. Au aşteptat o explicaţie dar nu au primit nici una. Într-un final au plecat cu toţii acasă după ce aşteptaseră 12 ore în stradă.