Anei i se întâmplau tot felul de dubioșenii. Nu erau chiar desprinse din zona crepusculară, dar depășeau limitele normalității fără ca ea să și le poată explica.
Totul a început când a primit 10 ciocolate și a trebuit să împartă o cincime prietenei sale cele mai bune și jumătate din ce a rămas fratelui ei. A fost o trecere bruscă de la câte o ciocolată de fiecare la 10, iar părinții ei nu își puteau explica generozitatea la fel cum nici Ana nu putea să conceapă că a decis să le împartă cu alții în loc să le mănânce singură.
A continuat apoi cu alte episoade similare, dar din ce în ce mai stranii. Prăjituri feliate în forme anormale, ale căror proporții nu păreau să aibă sens, distribuiri cu inima strânsă de bunuri pe care ar fi trebuit să le țină doar pentru ea și drumuri cu trenul pe distanțe fără logică.
La un moment dat a primit o pungă de jeleuri și s-a apucat să numere 10 roșii, cu 6 mai mult galbene iar verzi cu 2 mai puține decât roșii. Ar fi trebuit să vadă cât de rapid le poate mânca pe toate, nu câte sunt albastre dacă în pungă erau în total 50 de jeleuri.
Revelația a avut-o destul de târziu, în timp ce își făcea temele. Citind problemele de matematică a realizat cu oroare că între paginile manualului se regăseau multe dintre scenele din viața ei de zi cu zi.
Revoltată, a intrat în grevă. A refuzat să mai primească bunătăți de familie, inclusiv dulciuri! și a încetat să mai numere chestii. A durat cam o lună până când apele s-au potolit iar calculele matematice au dispărut din universul Anei.
Normalitatea a ținut doar câteva săptâmâni până când fix de ziua ei au reînceput bizareriile. A deschis primul cadou și a găsit un abac. L-a deschis temătoare și pe al doilea și a căpătat și un abecedar.
Mai rămăsese un singur cadou. O ultima șansă la o viață banală de tânără. A desfăcut lent cutia, a ridicat capacul, a privit înăuntru... și s-a prăbușit pe scaun. Ana avea mere.