Dupa ce mă trezesc dimineața pentru a merge la muncă, uneori mai greu, alteori mai ușor, dar niciodată cu chef, perna și colțul meu de pat reprezintă cel mai tentant lucru din lume.
Aș renunța la îmbrăcat, aș renunța la plecat și urcat într-un tramvai aglomerat, și aș da rewind pantalonilor, revenind în cei de pijama. Apoi m-aș trânti în pat și aș dooormiii... probabil încă vreo oră sau două, după care m-aș duce totuși la muncă.
Dar n-am de ales. Îmi fac loc printre mâțele care dorm, eventual le și trezesc din gelozie, după care mă așez la birou. La birou dau de Tasha. Și pe ea o trezesc, dar nu din gelozie, ci din simplul motiv că îmi folosește laptop-ul pe post de pernă.
Privind spre pat o văd spre Alex. Nu o invidiez. În ultima vreme lucrează mai mult de noapte, ajunge târziu acasă. Are nevoie de odihnă înainte de a pleca iar la muncă. Dar Pusha... ah, Pusha, fir-ar mama ei de mâță!
Pusha e cea care întoarce cuțitul în rană! De fiecare data când mă vede plecând, se duce în pat, se așează fix pe perna mea și se culcă! Dacă nu as știi mai bine, aș zice că îmi face în ciudă.
Când o vezi însă ce dulce doarme, trece orice supărare! Poate că de fapt o face pentru binele meu. Poate că știe și ea cât de dulce e perna și se duce mereu fuguța-fuguța, să îi păstreze farmecul, cât mai durează.
Si în timp ce eu plec la muncă, Pusha îmi păzește dulceața din pernă...