Pestele mic și peștele mare s-au așezat la masa de negocieri. În camera se așternuse o tăcere de mormânt. Nici unul dintre ei nu vroia să fie cel care să o spargă, lucru care ar fi fost văzut ca o slăbiciune, dar nu aveau de ales. Unul dintre ei trebuia să își ia inimă în dinți și să pornească tratativele.
Existase pe vremuri un echilibru al lucrurilor cu care ambele părți erau, de bine, de rău, mulțumite. Așa merseseră lucrurile din moși-strămoși și toată lumea se obișnuise cu ele.
Apuse erau însă zilele în care peștele cel mare se înfrupta din voie din peștii ce mici, fără ca aceștia să poată riposta. Apuse erau și zilele în care peștii cei mici se strângeau în haite și, profitând de numerele lor imense, devorau pești mari ironic, cât ai zice pește.
Status-quo-ul fusese întrerupt brutal de peștii mijlocii. Nu se știa mare lucru despre ei: cei mari susțineau că ar fi pești mici ambițioși, cei mici susțineau că ar fi pești mari mai rahitici. Era un mister total iar pe peștii mijlocii nu îndrăznea nimeni să îi întrebe, și-ar fi devorat interlocutorul.
Un pește mijlociu era suficient de puternic încât să poată mânca fără teamă peștii mici dar și să reprezinte o provocare pentru cei mari, ce se reprofilau asupra unor ținte mai ușoare. Mai mult decât atât, umblau și ei în haite, ce e drept mai mititele, și se puteau apăra cu succes în fața peștilor de oricare dimensiune.
Hrăpăreți și mulți ca peștii mici, cu o poftă nesățioasă, asemeni celor mari, erau spaima oceanului. După ani, secole, milenii de pace relativă, atât peștii mari cât și cei mici se trezeau, pentru prima dată în istorie, cu un dușman comun.
Si totuși, în pofida urgenței situației, nimeni nu lua cuvântul. Se priveau în ochi, căutând orice semn de slăbiciune, așteptându-l pe celălalt să facă primul pas.
Atmosfera începuse să se încingă. Nimeni nu misca nici un mușchi. Nimeni nu scotea nici o vorbă, nici un zgomot. Încetaseră chiar să mai respire. Lucrurile nu mai putea continua în ritmul actual, se ajunsese pe ultima suta de metri și cineva urma să facă, în sfârșit, primul pas.
Doar că n-au mai apucat. Au venit peștii mijlocii peste ei și-au mâncat pe toți. Nu căutați o morală sau un sfârșit metaforico-filozofic pentru că nu există. Există doar pești mijlocii cu burta plină.