Pisica din geam cuprinde lumea în ochii ei mări de felină și o judecă pe toată. Privește oamenii care trec, privește peisajul static, privește păsările care zboară prin fața ferestrei și pentru toți are același chip lipsit de orice urmă de expresie.
Îi privește cu ochi de savant, încercând să înțeleagă motivele din spate și ceea ce face universul să funcționeze. De ce trec pe acolo chiar în acea clipă? Care e scopul lor? Cine sunt, ce fac și ce vor? Mai curioasă decat un pensionar bârfitor, pisica vrea să știe tot ce se întâmplă afară.
Dar îi privește și cu ochi de artist. Privește oamenii și admiră peisajul, iar mintea ei creatoare completează golurile. Care e povestea acelor oameni, unde se duc, cu cine se vor întâlni și ce se va întâmpla mai departe în viața lor. Desigur, având o imaginație de pisică, fanteziile astfel create implică mâncare bună, mângaieri și somn, poate și niște șoricei care aleargă, numai buni de prins, dar sunt fantezii de scriitor. Scriitor felin, dar scriitor.
Privește tot și judecă tot. Lumea din ziua de azi… totul se duce de râpă… Lumea văzută ieri prin fereastră era mai interesantă, după care totul s-a stricat. Iar ieri a simțit același lucru, doar că a uitat.
Dar să nu exagerăm. Pisica din fereastră se bucură și de aerul proaspăt, de vântul care adie, de soarele care o încălzește cu razele lui. Pisica din fereastra adoră să fie în mijlocul naturii, dar nu chiar în mijloc, ci mai pe la margine, în spatele unei ferestre care o protejează de pericole, într-o casă unde are mâncare și oameni care să o mângâie.
Apoi pisica se întoarce cu spatele la geam. S-a plictisit de privit și se culcă.