Pe nebunul satului nu îl băgău în seamă decât, în mod complet nesurprinzător, alți nebuni. își creaseră propria lor societate, un sat în sat, în care fiecare avea câte o doagă diferită lipsă. Șeful lor era evident el, nebunul satului, căci se știe doar: în țara celor ce bat câmpii, împăratul e dus cu pluta.
În cadrul versiunii lor a poianei lui Iocan, nebunii se întruneau în fiecare săptămână. Șeful le stătea în centru, cu un scaun pe cap, în chip de coroană, și îi asculta pe fiecare în parte.
Unul dintre ei inventase un nou tip de sandviș, pentru cei săraci: două felii de pâine între care se punea, pentru gust, o altă felie de pâine veche și uscată.
Un altul le citea horoscopul, bazându-se însă pe luminile ce se aprindeau noaptea la casele oamenilor. Când au rămas câteva zile fără curent, în urma unei furtuni, a făcut unele previziuni tare întunecate, și la propriu, și la figurat.
Aveau chiar și un inventator în grup, doar că invențiile sale se rezumau la a lipi câte o lumânare unui obiect deja existent, cum ar fi un radio, un televizor, un ciocan, și așa mai departe, cu avantajul că inovațiile astfel rezultate funcționau și pe întuneric. Apogeul l-a atins atunci când, în colaborare cu astrologul și inspirați de pana de curent mai devreme menționată, a lipit o lumânare unui bec.
La final, sărbătoreau cu câte un pahar de apă, cu cât mai veche și mai stătută cu atât mai bine, având cu toții ferma convingere că și apa îmbătrânește la fel de bine precum vinul.
Se stabilea și câte un proces verbal, scris cu creioane imaginare pe foi imaginare. Doar faptele din el erau reale însă, bineînțeles, prea nebunești pentru a fi trecute pe o coală reală. Aveau oricum destui nebuni conspiraționști prin grup, convinși că guvernul vrea să le fure ideile.
Cel mai dubios dintre ei era un tip aparent normal. Cum însă participa la fiecare întrunire, erau convinși cu toții că are și acesta nebunia sa. Altfel ce om întreg la cap și-ar fi petrecut timpul liber în compania nebunilor?
Era însă în deplinătatea tuturor facultăților mentale. Pur și simplu, într-un ocean de cancan-uri mondene, fotbal, religie și politică, găsise în sfârșit, o oază de normalitate.