Culorile au vrut să își facă povestea lor, asemeni soarelui și lunei, asemeni animalelor, asemeni oamenilor... aproape oricine avea o poveste sau o legendă, cu excepția lor. Inadmisibil!
Au tocmit un povestitor, cineva faimos și talentat, al cărui condei urma să le facă dreptate. S-au strâns toate, cu mic, cu mare, de la R la V, inclusiv culori obscure a căror existență era doar intuită de decoratori de o sexualitate dubioasă.
-"*Ce poveste vreți să spunem?*" le-a întrebat povestitorul. "*Ce ați facut? La ce evenimente ați luat parte? Despre ce să povestesc?*"
Verdele i-a spus despre prospețime, iarbă, legume, i-a spus să includă o pajiște, o pădure acoperită de muțchi sau poate cufere pline cu smaralde.
Galbenul i-a vorbit de aur, de salbe valoroase, de soare, de spic de grâu și de păr blond. Nu a reușit să își ducă ideea până la capăt pentru că auzind de părul blond, albastrul a început să urle: "*și ochii ca mine, și ochii ca mine!*". Apoi i-a zis de apă și de cer.
Albul și negrul s-au ciondănit, neputând să se pună de acord. Povestea trebuia să aibă loc ziua... sau noaptea. Să fie despre pace... sau despre război. Să fie despre curățenie și lumină... sau întuneric și durere. Cu greu s-au pus de comun acord asupra șahului. Clar trebuia să aibă șah!
Roșul, plin de pasiune, a vrut sânge! Sau măcar o pajiște cu maci, idee la care verdele a început să dea aprobator din cap. Rozul nu prea a fost băgat în seamă, era prea plin de ifose. Indigoul a avut și el niște idei, dar erau cam copiate și nu aduceau nimic nou.
Au trecut câteva ore, timp în care aproape fiecare culoare a enunțat câte un concept, după care i-au cerut părerea povestitorului. Aproape că adormise dar s-a dezmeticit rapid și a început să le explice că astfel de idei sunt interesante, dar nu sunt descriptive pentru ele.
-"*Ce ați făcut voi, efectiv, culorilor?*", le-a întrebat el. Vroia informații concrete, acțiuni bine stabilite, precum povestea de iubire dintre soare și luna, vicleniile vulpii și șotiile iepurașului sau faptele de vitejie comise de oameni.
Culorile nu făcusera nimic de genul. Ele doar existau. Nu făceau lucruri, doar erau frumoase. Plăcute la vedere, inspirând sentimente, sugerând diverse idei sau senzații, nu prea se pretau pentru o poveste, poate cel mult o poezie. Așa că povestitorul le-a explicat că o poveste nu e pentru ele și le-a recomandat un amic, care era pictor. Acesta putea să le prezinte într-un mod care să le facă dreptate.
Zis și făcut, au chemat pictorul iar acestea le-a așternut pe panza, în pătrățele mai mici sau mai mari, acoperind întreaga pictură în fiecare nuanță posibilă.
A dus pictura la un muzeu, extaziind criticii, care o găseau a fi cea mai inovativă și spectaculoasă creație a secolului! Nu se mai pomenise așa ceva!
A ajuns rapid în presă subiectul iar povestitorul, în căutare de material, a scris o poveste despre pictură. Auzind acest lucru, culorile au cumpărat de grabă toate ziarele pe care au pus mâna, răsfoindu-le frenetic în căutarea articolului cu pricina. L-au gasit dar au rămas dezamăgite... toata lumea vorbea despre pictură, nu despre ele.
Supărate, și-au jurat că nu vor mai vorbi niciodată cu nici un povestitor sau nici un pictor! Gata, le-a ajuns! Atâta efort și nici o poveste? Să nu mai audă de așa ceva!
Doar roșul, plin de mânie, a făcut un gest de răzbunare. "*Pssst, notelor muzicale?*", le-a șoptit el vecinilor săi. "*Nu vă intereseaza o poveste doar o voastră? Știu un scriitor bun!*"
Păi ce, doar capra noastră? și-a spus roșul, după care a plecat să se alăture suratelor sale.