Capitolul I: Cum a început totul
El e Edi. În mod oficial este Dumitrescu Eduard Fabian, dar noi îi vom spune totuși Edi. Un puști obișnuit de 15 ani, 1.53 și 42 de kile. Are părul creț și poartă ochelari. Aș mai putea adăuga și faptul că poartă numărul 36 la pantofi sau că are o aluniță între a treia și a patra coastă din partea stângă dar nu cred că vă interesează.
Tatăl inginer, mama casnică, o familie cu venituri modeste și apartament cu două camere. Un puști obișnuit, după cum am mai spus. Sâmbătă merge la bunici, duminică la biserică și cântă la cor iar în restul zilelor se trezește la 7 dimineața, își face temele conștiincios, învață conștiincios și merge la școală, însă nu conștiincios ci pe jos. Pe la 12:45 ajunge ca de obicei la intersecția dîntre strada General Major Locotenent Alexandru Conțopescu și strada Pinului și tot ca de obicei dă nas în nas cu gașca lui Gelu Chelu. Bine, teoretic dă nas în burta dacă e să luăm în considerare cei 1.95 ai lui Gelu Chelu care nu, nu este chel și nu mă întrebați de ce i se spune așa dacă nu este chel pentru că nu știu. Dacă scriu despre el nu înseamnă că îl și cunosc.
După capacele, palmele și șuturile de rigoare, Edi este deposedat în mod fraudulos de cei 20.000 de lei vechi sau 2 RON pe care îi dă maică’sa să își cumpere covrigi, după care își continuă drumul spre școală.
Ajuns la școală, este atent la ore, răspunde la lecție ca un elev conștiincios ce este, ia un 10 dacă este ascultat, iar în pauza colegul său Gigi Pletosu îl trage de păr, îi mai dă și el niște capace și îl înjura pentru că se lasă “jefuit” de Gelu Chelu și lui nu îi mai rămâne nimic. Bănuiesc că v-ați prins deja că Gigi Pletosu nu are plete.
După ce orele se termină, Edi se îndreaptă spre casă, trece iarăși pe lângă intersecția bântuită de gașca lui Gelu Chelu, își ia scărmăneala de rigoare și se îndreaptă spre casă. Sau asta ar fi trebuit să se întâmple dacă în urma unei palme aplicate cu piciorul lui Edi nu i-ar fi sărit ochelarii de pe nas și s-ar fi spart. Cu gândul la mustrările pe care urma să le primească acasă, Edi îi spuse lui Gelu că este “un prost incult”. Gelu se arătă atât de jignit de această remarcă (probabil din cauză ca era un pleonasm, habar n-am) încât Edi se trezi frumos într-un canal ce emana puternic un iz neplăcut de șobolan ud. Se ridică de acolo și, ca bonus, se trezi și cu o oală de ciorbă aruncată în cap, grație comportamentului civilizat al unei gospodine ce locuia un pic prea departe de tomberoanele blocului.
Fără să spuna nimic și să aducă vreo profanare la adresa mamei fostului proprietar al ciorbei, Edi își continuă drumul spre casă unde, văzându-l în ce stare jalnică este, primi o muștruluială de la mamă și o corecție fizică de la tată, după care fu trimis la culcare fără să mănânce.
Capitolul II: Un supererou se naște
După ce ziua de dinainte ieșise din tipar și luase mai multă bătaie decât de obicei, Edi avu un somn agitat și plin de coșmaruri. Se trezi însă la ora 7 dimineața, de data asta ca de obicei, se duse în baie, luă un tub de pastă de dinți (despre care nu spun că era marca Colgate ca făc reclamă) și când să apese pe el pasta țâșni din tub cu o viteză fantastică și se întinse pe tavan precum opera unui pictor modernist. Neînțelegând ce se întamplă, încercă să se uite puțin în oglindă și observă că nu își poate distinge chipul. Văzuse totul mai încețoșat de când se trezise dar a pus asta pe seama somnului. Își dădu ochelarii jos pentru a se putea freca puțin la ochi și observă cu stupoare că prin bluza de pijama desfacută se puteau observa niște mușchi pectorali și un abdomen ce l-ar fi făcut până și pe Arnold invidios (Arnold adică Ion Tămăfoaie, colegul său de clasă, poreclit astfel dn cauză că trage de fiare). După ce se admira în oglindă câteva minute bune și încercă tot felul de poziții de culturist, Edi exclamă uimit:
-"*Dumnezeule! Sunt Peter Parker!*"
Încerca să tragă cu pânză de păianjăn însă după ce observă că nu se poate, se lăsă păgubaș. Încercă în schimb să vadă dacă are mai multă forță. Se convinse că da după 1357,6 de flotări și 2763,9 genoflexiuni din care se opri doar pentru că îl chemase mama lui la masă (erau cu virgulă din cauză că nu le făcuse pe toate corect).
Acum, că o fi fost ciorba care i se turnase cu o seară înainte în cap radioactivă de la prea mult stat în frigider, că o fi fost mușcat de un șobolan mutant scăpat din tot felul de experimente chimice desfășurate în bucătariile McDonalds sau o fi lucrat psihicul lui Edi pe căi nebănuite de noi și a reușit să transforme cele 90 de procente nefolosite din creier în forță brută… nu avem de unde să știm. Cert e că acum Edi avea superputeri iar eu am despre ce să vă povestesc.
După ce mâncă civilizat, cu furculiță, șervețel și pâine micul dejun, Edi se duse în camera sa unde mai făcu încă 2700 de flotari cu ambele mâini, 1518 intr-o singură mână și 0 fără maini că deh, deja ar fi fost prea de tot. Realiză apoi că azi lucrurile vor sta altfel și pentru prima dată în viața sa așteptă cu nerăbdare să plece la școală pentru a se întâlni cu Gelu Chelu și Gigi Pletosu.
Așa că după ce își termină temele plecă frumos la școală , înarmat cu noile sale puteri, mult tupeu și cu o coadă de mătură. Astfel, nemaifiind un simplu puști obișnuit cu mers de simplu puști obișnuit, ajunse mai devreme cu 35 de secunde la intersecția dîntre Conțopescu și Pinului, unde îl privi sfidător pe Gelu Chelu, ce i se postase fioros în față, așteptând ca Edi să îi furnizeze cei 2 RON zilnici.
Capitolul III: Prima luptă, prima victorie
Cu figura sa impunătoare de băiețaș de cartier (bine acum, el era de fapt băiatul lui nea Nicu Strungaru, nu al cartierului deși, dacă e să mă gândesc la coana Maricica, e posibil și asta dar deja deviem de la povestea noastră). Deci, cum spuneam, cu figura sa de băiețaș… punct, cu cerceii atârnând falnic de lobul urechii, cu lanțul gros la gât, lanț de care lega uneori și un lacăt și pe care îl folosea să închidă temeinic ușile la casă, cu un tricou mulat pe care scria un desen cu o cobră și prin care s-ar fi vazut bicepșii, tricepșii și pectoralii (cvadricepși nu avea) dacă nu ne-ar fi blocat vederea stratul de celule adipoase, Gelu Chelu îi spuse cu o voce de tunet și răsufletul ger (nu folosea apă de gură):
-"Banii, că te sparg! "
Cu o figură și mai impunătoare, pe cât de impunătoare putea fi figura unui cârlionțat de 15 ani și 1.53, ce mai purta și ochelari de vedere pe deasupra, Edi, eroul nostru, îi răspunse și el cu o voce de gură și răsufletul mentolat (Colgate 24/7):
-"N-am!"
“N-am"… “Nu am"… Atât de puține sunete și atât de puține cuvinte și totuși atât de multe inspirau ele! Cuprindeau revolta tânărului agresat zilnic, anii de suferințe și umilință, toată furia și indignarea sa, literele “n","a" și “m" și multe altele pe care nu vi le mai aberez pentru că acum urmează replica lui Gelu:
-"Ce, mț? Da chef de bătaie ai?"
Și spunând acestea vru să-i ardă un capac lui Edi. Pentru cei ce nu știu, un capac nu înseamnă numai chestia aia care se pune peste oale și tigăi ci și o lovitură puternică de palmă aplicată în zona urechii, al cărei scop este că nu are. Cu o mișcare lină dar rapidă, de maestru bătrân și înțelept de arte marțiale, Edi îi blocă lovitura și îl lovi la rândul său în burtă.
Horăcăind, Gelu se prăbuși la pământ. Pe fața sa cruntă, cu expresia sa cruntă și zâmbetul său crunt se puteau citi acum semnele unei dureri crunte. Văzându-și șeful schimonosindu-se și tăvălindu-se pe jos, acoliții lui Gelu, pe numele lor de scenă Take, Ianke și Catâr, tăbărâră simultan pe Edi. Acesta îi determină însă să ricoșeze ca dintr-un zid, nefăcând altceva decât să își încordeze musculatura musculoasă.
-"B-Băi, dacă-mi mai bani cereți, bă vat!" spuse Edi bâlbâindu-se și cu un glas gâtuit de emoție.
De fapt, glasul său era gâtuit de mâna lui Gelu, ce se ridicase de jos, dar în focul momentului Edi nu observă asta. După ce observă asta îi înlătură cu blândete mâna pentru a-i aplica mai apoi o altă lovitură brutală undeva mai jos de abdomen. Gelu se reprăvăli pe jos și se schimonosi de durere, începând să îl înjure pe Edi printre dinți. După încă o lovitură aplicată strategic de Edi, Gelu îl înjură doar printre buze.
Ah! Acum că scăpase de grijă și se răzbunase, Edi se îndreptă cu pas voios și săltăreț spre școală. Deși știa că acolo urma să se întalnească cu Gigi Pletosu, colegul său de clasă, nu își făcea griji ca de obicei căci Edi însuși nu mai era ca de obicei.
Ajuns primul în clasă, Edi se așeză în banca sa, așteptând răbdător venirea colegilor săi, dar mai presus de toate pe cea a lui Gigi Pletosu.
Capitolul IV: Enter the Gigi
Peste câteva momente au început treptat să apara și colegii săi de clasă. Gigi Pletosu întârzia însă să își facă apariția. Ajunse într-un final, dar după ce proful de matematică intră înaintea sa. Cunoscându-i reputația, profesorul îl lăsă să se ducă în banca sa fără să îl mai admonesteze iar Gigi trecu rânjind printre colegii săi, rânjind în mod special către Edi. În mod normal, Edi s-ar fi speriat, gândindu-se la ce urma să pătimeasca din cauza lui Gigi Pletousu în pauză, dar de această dată îi rânji înapoi, ceea ce îl făcu pe Gigi să îl privească urât și să îi arate pumnul.
Pe la jumătatea orei, profesorul de matematică, domnul Aurelian Staicu, poreclit “beculeț" din cauza cheliei sale ce strălucea puternic sub lumina neoanelor sau “bip bip" însă nu în sensul că era înjurat și cenzurez eu acum (bine, era și înjurat dar nu era poreclit astfel) ci din cauză că ajunge la ore imediat după ce se sună, de parcă ar fi luat-o la goană din cancelarie de îndată ce ar fi auzit clopoțelul adică soneria că nu mai suntem pe vremea lui domnul Bucea (parca) de Barbu Ștefănescu de la Vâlcea (tot parcă), porecla ce făcea referire la onomatopeicul sunet scos de faimosul personaj de desene animate “Road Runner" de fiecare dată când fugea de coiotul “Willie E. Coyotee" și vai, Doamne! cât am putut să bat câmpii și am uitat unde rămăsesem. Sa revenim! Deci, pe la jumătatea orei, domnul profesor de matematică Aurelian Staicu, ale cărui porecle le știți deja din aberațiile de mai sus, deschise catalogul pentru a verifica ce elevi nu au notă.
-“Rădulescu Gheorghe, treci la tablă!"
Clasa înlemni deoarece sus-numitul Rădulescu Gheorghe era tocmai Gigi Pletosu. După ce acesta încurcă fracțiile cu scăderea, radicălii cu tabla înmulțirii, dreptunghiul cu triunghiul și ,după cum se pare, Școala pentru copii cu nevoi speciale cu liceul “Gheorghe G. Gheorghe" la care învăța atunci, se întoarse la locul sau spumegând de furie. Ceea ce îl deranja însă nu era nota de trei care nu era nici prima, nici ultima din carnetul său, ci faptul că Edi râsese de greșelile pe care el le făcuse, ori așa ceva era mult prea jignitor pentru o persoană cu orgoliul și reputația sa. Trosnindu-și degetele, Gigi Pletosu își petrecu restul orei gândindu-se la tot felul de metode de a se răzbuna pe Edi. După ce își stoarse creierii și coșurile din frunte, veni cu mai multe metode de de răzbunare: să îl bată, să îl bată și să îl bată și mai tare. Păcat că pe cea de-a treia metodă o uită așa că se hotărî că în schimb să îl bată iar.
Deși bănuia ce îl așteaptă, Edi nu își făcea griji. Nu era prima dată când Gigi vroia să îl bată dar era prima dată când urma să riposteze și cu ocazia asta să îl răsplătească pe Gigi pentru toate problemele pe care i le cauzase pe parcursul anului școlar.
Capitoul V: Enter the Gigi – partea a II-a
Deși inițial cei doi ar fi urmat să se întâlnească în pauză, Gigi Pletosu fu chemat până la directorul școlii așa că el și cu Edi se întâlniră tocmai pe terenul de sport. Fiind și profesorul de educație fizica și chimie prezent (adică preda și sportul și chimia), Gigi era forțat iar să aștepte pauza pentru a acționa. Deși profesorul lor, Niculae Slănină, un septagenar pervers, se uita mai mult după posterioarele tinerelor eleve, Gigi nu riscă să îl bată pe Edi de față cu toată lumea. În schimb, se gândi să îi facă tot felul de mici șotii la probele de control și să râdă cu răutate de slăbiciunea fizică de care dădea Edi dovadă. Numai bine, profesorul îi anunță că vor da probele de control în acea zi, și anume alergarea de rezistență și săritura în lungime și încă vreo câteva.
Vru să îi pună piedică lui Edi la alergarea de rezistență dar acesta trecu pe langa el în trombă, lăsându-l pe Gigi să gâfâie încercând să îl prindă din urmă. Neștiind ce se întamplă, se gândi că mîcar îl va face de ras la tracțiune. Puse mana voinicește pe bară și făcu 10 tracțiuni, după care coborî și îi spuse pe un ton îngâmfat lui Edi: -“Poți să faci și tu măcar o tracțiune, băi scheletu cu carne ce ești?" Fără să spună nimic, Edi apucă și el bara și făcu cu o mare lejeritate tracțiuni sub privirile uimite ale colegilor săi, pana când proful îi spuse ca e de ajuns (nu știa să numere mai departe). Lui Gigi Pletosu nu îi veni să creadă acest lucru, cum nu îi veni să creadă nici când Edi sări dincolo de linia de marcaj. De data asta era mult prea de tot. Nu numai că Edi râsese de el la ora de matematică dar îl și întrecuse de departe la ora de sport, singura materie școlară unde Gigi excela. De data asta nu avea să se rezume doar la a-l bate iar pe Edi ci în plus dorea să îl și bată. De patru ori!
După ce ieșiră din vestiar la sfârșitul orei și se mai depărtară puțin, Gigi îi bagă mână în gat lui Edi și când încerca însă să îi bage și pumnul în gură, descoperi că nu se mai află în fața lui Edi, ci zboară prin aer îndreptându-se către tomberoane. După ce ateriză cu capul în gunoaie, Gigi se ridică și o luă la goană, șchiopătând și urlând cât îl țineau plamânii:
-“Satanaaaa!!! Belzebut!!! Scaraoschi!!! Huo!!! Piei, drace, piei!!! Du-te înapoi în iad să joci table cu Aghiuță!!!" “Șase,șase, porți în casă!" se auzi o voce din străfundurile iadului, după care Edi îl privi zâmbind cum se depărtează speriat. Lucrurile începeau în sfârșit să se schimbe și pentru el. Daca ieri fusese cea mai rea zi din viața sa, ziua de azi era cea mai bună. Lucrurile nu se opriră însă aici. După cum spusese un mare om, cunoscut personaj istoric, Ben Parker, tac’su mare lu' Peter Parker a.k.a. Omul Păiajen, “odată cu puterile vin și responsabilitățile“, sau ceva de genu'.
Capitolul VI – Pregătirea
Ziua se scurse pentru Edi fără alte evenimente. Gigi Pletosu nu se mai întoarse la oră iar Gelu Chelu nu îl mai aștepta la intersecție. Ajuns acasă fără alte neplăceri, Edi începu să își pun planul în aplicare. Se tot gândise la așa ceva încă de când îl bătuse pe Gelu și pe gașca sa. Știa cum e să fii nedreptățit, să fii umilit sau să fii bătut de cei mai puternici decât tine. Stia foarte bine. Acum însă că avea noile puteri trebuia să facă ceva și pentru ceilalți, trebuia să îi ajute pe cei aflați la nevoie, trebuia să devină un supererou!!!!
Primul și primul lucru pe care trebuia să îl facă era să își găsească un nume potrivit de supererou. Nu putea pur și simplu să fie Edi sau Eduard. Se gândi prima dată la Superman dar își dădu seama ca era deja luat. Damn it! Plus că oricum… el nu era “man“, era era “boy“. Hyperman, Extraman, Uberman… neah, prea sunau aiurea. Îi veni într-un final ideea de “*Edi, Copilul Fantastic*“. Da… suna chiar bine! *Edi* pentru că așa îl chema pe el, *Copilul* pentru că era încă un copil și *Fantastic* pentru că era fantastic. Mai târziu, când va mai fi crescut, urma să își schimbe numele în *Edi, Băiatul Fantastic*, apoi *Eduard, Bărbatul Fantastic* iar la urmă de tot, *nea Edi, Pensionarul Fantastic*.
Mândru nevoie mare că își găsise un nume, Edi trecu la pasul doi, și anume la găsirea unui costum de supererou. În primul și în primul rând avea nevoie de o pereche de chiloți. Nu știa de ce dar marea majoritate a supereroilor își purtau chiloții peste pantaloni. Își deschise sertarul cu lenjerie intimă (nu trageți cu ochiul!!!) dar își dădu repede seama că nu putea să poarte la vedere chiloții săi. Nu de alta, dar un supererou care ar purta chiloți cu iepurași și rătuște nu ar impune prea mult respect... Se duse atunci furiș în camera părinților săi pentru a “împrumuta" o pereche de la tatăl sau. Găsi după ceva căutari niște chiloți negri dar erau mult prea mari și alunecau de pe el. Încercă să îi prindă cu ajutorul unei curele, dar acum obținu un efect și mai penibil: chiloți bufanți. Nu-i rămânea decât să caute în sertarul mamei sale. Găsi într-un final o pereche care îi venea numai bine. Erau cam înguști și aveau danteluță, dar măcar erau negri.
În continuare, avea nevoie de un costum. Unul mulat. Avea noroc de această dată pentru că izmenele sale îi veneau acum ca turnate. E drept că aveau o deschizatură în “acea zonă" dar pentru asta avea chiloții mamei sale. Realiză cu această ocazie pentru ce purtau supereroii lenjeria intimă pe deasupra. Stătu însă puțin pe gânduri dacă să mai ia sau nu o pereche de chiloți și pe dedesupt. Hotări într-un final să poarte și o pereche de chiloți și pe sub izmene. Să fie acolo, pentru orice eventualitate.
Capitolul VII : Pregătirea – partea a II-a
Avea chiloți, avea costum, luă și o pătură pe post de pelerină… deja începea să semene a supererou. Îi trebuia totuși și o mască sau ceva care să îi acopere fața. Oscilă câteva secunde între a-și lega o eșarfă la gură precum bandiții sau de a-i da găuri și a o pune la ochi precum Zorro. După ce se admiră în oglindă câteva minute în ambele variante, realiză o chestie:
-“Am chiloții precum toți supereroii, am costum mulat precum toți supereroii. Am chiar și pelerină precum toți supereroii. Măcar la mască să fiu și eu original.
Așa că nu o puse nici la gură, nici la ochi. O puse exact între. E drept că acum vorbea cam fonfănit și respira precum ăla mic și negru care era ta’su, dar măcar era original. Se echipă complet după care se admiră în oglindă: chiloți, costum mulat, pelerină și acum și mască. Avea și superputeri, dar alea nu se vedeau în oglinda. Parcă îi mai lipsea însă ceva…
Pleosc! se lovi cu palma peste frunte! Știa ce îi lipsește! Brand-ul! Și nu, nu brandul adică mușchii. Pe ăia îi avea, slavă Domnului. Brand-ul adică trademark-ul adică sigla adică logo-ul adică mai pe românește desenul ăla pe care îl aveau Superman sau Batman în piept. Deci desenul de pe piept, nu părul, ca să ințelegeți (păr probabil ca nu aveau oricum, cam păreau genul care să se epilează). Edi avea nevoie de S-ul de pe pieptul lui Superman și liliacul stilizat al lui Batman. Nu avea așa ceva, așa că încercă să se gândească la unul. Nu putea să pună un animal ca Batman sau Spiderman. El nu era un superanimal sau ceva de genul ăla. Nu, lui îi trebuia o literă, precum Superman. Așa că puse un “E". Cum era prea simplu, îl suci invers și acum i se părea că era parcă altceva. Părea a fi mai mult un 3 dar pentru Edi era clar mai bine. Îl desenă cu markerul pe costum și îi îngroșă conturul cu oja mamei sale și putu în sfârșit să se declare mulțumit.
Edi, Băiatul Fantastic avea acum un nume de supererou, costum de supererou, simbol de supererou, superputeri de supererou, pelerină de supererou, chiloți de supererou peste izmene dar și chiloți de băiat normal pe dedesubturile lor, mască de supererou și atitudine de supererou. Dar tot uitase ceva… Nu putea să fie un supererou desculț. Îi lipseau cizmele. Se gândi iar să le ia pe ale mamei sale dar descoperi repede că dacă încearcă să meargă pe tocuri ia covoru’n gură. Așa că recurse la o mică șmecherie. Luă o pereche de teniși negri și o pereche neagră de șosete. De la distanță se vedea ca și cum avea cizme negre așa că pentru Edi era suficient. Esențialul este că avea în sfârșit un costum complet de supererou.
Acum tot ce mai lipsea era să iasă pe stradă și să facă prima sa faptă ca Edi, Băiatul Fantastic!
Capitolul VIII : Începutul sfârșitului – partea I
Echipat corespunzător, Edi ieși repede pe fereastră. Nu avea chef ca mama sa să îl vadă în costumul de supererou. Nu de alta, dar trebuia să aibă o identitate secretă. Și pe deasupra, și la propriu și la figurat, purta chiloții ei și nu vroia ca ea să afle asta. E drept că stătea la etajul trei dar asta nu era o problemă pentru un supererou ca Edi. Țâșni printre tomberoane către o alee întunecată și așteptă în tăcere ocazia de a-și face simțită prezența.
Aceasta nu se lăsă mult timp așteptată. Un grup de golani, conduși de nimeni altul decât Gelu Chelu, care își revenise după bătaia mâncată, agresau o bătrânică aparent simpatică.
-“Haaaaaa!", urlă Edi țâșnind de unde era ascuns.
“Lăsați bătrânica în pace", vru el să spună dar din cauza eșarfei de pe nas se înțelese cu totul și cu totul altceva:
-“Făfași făfânica îhn fafe!"
Grupul de golani se opri brusc, holbându-se la arătarea care le ieșise în cale. Până la urma, gândiți-va și voi cum ar fi să vă apară în față un tip scund, îmbrăcat în izmene, cu o patură în spate și chiloți negri de damă peste izmene (da, erau tanga). Arăta ca un nebun scăpat de la Săpoca.
-“Ce puii mei vrei, mă?" se stropși Gelu la el. Această vorbă despre puii săi era la propriu, să stiți. Avea acasă vreo 12 într-o cutie, proaspăt ieșiți din incubator.
-“Făfași făfânica îhn fafe!", repetă Edi.
Tăcere și consternare.
-“Bă, voi întelegeți ce spune diliu ăsta? Vorbește, bă, în pana mea cu toți dinții."
Iarăși, Gelu vorbea la propriu. Chiar avea o pană. Era în pantaloni. O ținea în portofel, să îi poarte noroc, nu vă gândiți la prostii.
Exasperat și începând să se sufoce, Edi își trase eșarfa de pe nas pe gură, și le repetă pentru a treia și ultima oară.
-“Am zis să lăsați bătrânica în pace!".
Înțelegând în sfârșit ce vrea acel tip să spună, golanii începură să îl ia peste picior.
-“Ia uite, bă, la ăsta, face pe duru!"
-“Esti jmecher, mă? Hai să te bat o țâră!"
-“Te mănâncă? te scarpin eu dacă vrei!"
Impasibil, Edi, acum Edi, Băiatul Fantastic, le spuse:
-“Dacă nu lăsați bătrânica în pace, vă voi arăta de ce mi se spune Edi, Băiatul Fantastic!"
Ultimul capitol : Începutul sfârșitului – partea a II-a
Fără să stea pe gânduri, unul din acoliții lui Gelu Chelu înșfacă o bară de metal și se îndreptă spre Edi. Îi pocni una în moalele capului și îi spuse:
-“You came and took our land, our crops, even our women! Now, we won’t take it from you anymore! We shall fight to the end! Geronimoooooooooooooo!!!"
Bine, de fapt a spus “Ia cară-te, bă, de aici dacă mai poți!" dar așa nu e la fel de artistic.
Stupoare însă. Bara ricoșă din capul lui Edi ca și cum ar fi lovit un stâlp de metal. Asta ca să vezi ce înseamnă să fii tare de cap. Sub privirile stupefiate ale tuturor, mai puțin ale bătrânicii care îl privea ceioasă (primii îl priveau stupefiați pentru că foloseau stupefiante, bătrânica însă se rezuma la ceai, de marijuana, dar ceai), Edi îi lua tipului bara din mână și o îndoi sub forma literei X (asta ca să vedeți ce supererou era el). După ce o “dezîndoi" și făcu pe rând toate literele alfabetului până la "?", când ar fi trebuit să rupă o bucată din bară pentru a o pune ca virguliță. Speriați de faptul că tipul ala ciudat și mic cunoaște toate literele alfabetului (!!!), Gelu Chelu&Co o luară la goană. Edi se îndreptă atunci spre bătrână și îi spuse:
-“Nu vă mai fie teamă, venerabilă și stimabilă babă, căci eu, supereroul Edi, Băiatul Fantastic, v-am salvat de la ananghie!"
-“Ce tot zici acolo, maică? Edi Copilu Fantastic, zici? Parcă te-am vazut pe Taraf, aveai tu un videoclip cu Guță. Da ce-ai, maică, cu hainele astea de tracsecsual d-ăla sau cum îi spune?"
Guță? El, Edi, Băiatul Fantastic, supererou de cartier și viitor supererou de oraș, să fie confundat cu un manelist? Oare asta să fie ceea ce merita?
“Ptiu, maică, da' urât mai ești îmbrăcat așa! Ori oi fi vreun molestatar secsual și vrei să profiți de mine? Piei, drăcovenie!" spuse baba și îl goni pe Edi în timp ce îi căra lovituri de baston pe spinare cu nemiluita.
***
Pe parcursul acelei zile, Edi mai încercă să facă unele fapte de supererou: vru să ajute o (altă) bătrânică să treacă strada dar fu luat drept un hoț de poșete; vru să salveze o pisică din copac (*a classic*) dar se rupse creanga cu el și căzu peste pisica; vru să salveze un copil de niste bătăuși dar fu înjurat de mamă și luat la pietre pentru că aia se jucau de-a John Cena și Rey Mysterio și alte fapte de acest gen. Nimic nu îi ieși cum trebuie. Pierdu ziua degeaba și mai primi și bătaie acasă pentru ca a chiulit de la școală. Și asta pentru că măica-sa nu a apucat să îl vadă în costum… cu chiloții ei peste izmene. Altfel, cine știe ce i se mai întâmpla.
Dezamăgit, Edi se duse să se culce cu lacrimi în ochi:
-“Cine mai are nevoie de un supererou în zilele de azi? E o meserie mult prea grea și nici măcar nu ai satisfacții! La naiba cu asta, mă fac manelist!"
Epilog
Peste câțiva ani, Eduard Fantastic făcea senzație la nunți și la boteze, fiind cunoscut drept lăutarul care îndoie bare de fier cu mâinile în timp ce cântă din operele lui Guță și Copilul de Vito.
- Povestea unui supererou – partea I
- Povestea unui supererou – partea a II-a
- Povestea unui supererou – partea a III-a
- Povestea unui supererou – partea a IV-a
- Povestea unui supererou – partea a V-a
- Povestea unui supererou – partea a VI-a
- Povestea unui supererou – partea a VII-a
- Povestea unui supererou – partea a VIII-a
- Povestea unui supererou – partea a IX-a