Aş vrea să pot scrie lucruri banale despre lucruri banale. Pare uşor în aparenţă dar nu este aşa. În ziua de azi, oamenii, cititorii mai bine zis, au prostul obicei de a găsi înţelesuri ascunse acolo unde nu este cazul. Nu se pot rezuma la a citi un text, a-l aprecia şi atât.
Aş vrea să scriu un roman despre bucătăria mea. Despre instrumentele din sertar, şurubelniţa, patentul, ciocanul, despre lingură şi furculiţă, să povestesc cum s-a ciobit castronul albastru şi cum s-a simţit tigaia în ziua în care am folosit-o prima dată. Poate dacă m-aş pricepe aş reuşi să scriu ceva frumos. Şi aş mai vrea, mai presus de toate, să ia toată lumea lucrurile ca atare. Nu mi-ar plăcea să vină vreun deştept care să mă întrebe dacă furculiţa este cumva alterego-ul meu iar picătura de ulei de pe aragaz reprezintă sechele din copilărie.
Analizând lucrurile cu atenţie, putem observa un fenomen ciudat. Dacă aş scrie despre capacul de toaletă şi aş lăsa lumea să vadă tot felul de metafore, morale şi i-aş lăsa să transforme textul într-o veritabilă parabolă, aş fi privit ca un om profund. Să filozofezi despre vasul din veceu… e ceva. Pe de altă parte, dacă m-aş ridica brusc şi le-aş spune că se înşeală, nu e nimic de văzut, aş fi detronat din ipostaza de scriitor