Cântecul de jale ce se aude pe fundal, te atinge la sentimet mai adânc decât intenționa probabil autorul.
Prin fereastra lăsată deschisă pentru a intra aerul răcoros și curat de noapte, răzbat clandestin și ritmuri de manele. Cineva petrece, paradoxal, ascultând melodii suferinde.
Si te atinge muzica la o coardă sensibilă, suferi mai ceva ca artistul în cauză și te gândești că parcă nu ar mai fi chiar atât de rea o pană de curent în clipa de față, cu toate bateriile pline.
Pseudoliniștea străzii e întreruptă brusc de o sirenă de poliție, și mai zgomotoasă. Probabil vânează infractori, prostituate, scandalagii sau poate organul se grăbește pur și simplu să ajungă acasă. Ar fi de înțeles, la ora asta nu îți poți dori decât liniște, pace și un pat primitor.
Numai unora le arde de muzica. I-ai blestema, să sufere mai rău ca-n melodiile lor de jale dar parcă somnu-i mai puternic și lenea dulce a somnolenței îți taie cheful de orice altceva ce nu implică perne pufoase.
Să jelească cine-o dori, să petreacă cine poate. La final, tot somnul e cel mai puternic. Ți se așterne peste pleope, ochii ți se închid și se face în sfârșit liniște.
*Noapte bună*