Timpul poate fi prea mult sau prea puțin, se poate scurge prea repede sau prea lent, lucrurile pot avea loc prea târziu sau prea devreme și arareori totul e suficient, *la timp*.
Te face să te întrebi dacă timpul a pornit de la forma lui obiectivă, statică, secundarul care se mută la același interval indiferent cât de interesant sau plictisitor e lucrul care îți ocupă timpul, grăunțele de nisip care se scurg cu aceeași viteză, sau soarele care pare că se învârte ciclic în jurul cerului.
Poate că nu există o secundă, un minut, o oră, nu clasic. În loc ca la un moment dat cineva să fi măsurat obiectiv un interval de timp și să decidă: *aceasta va fi unitatea de măsură iar pe baza ei ne vom da seama dacă lucrurile decurg prea lent sau prea repede,* să fie de fapt invers.
Poate că cineva, un filozof matematician antic, precum Arhimede, nu a putut stabili care e timpul real. E cel care se scurge atunci când mori de plictiseală și totul pare a se mișca în reluare, sau e cel care pare că se teleportează de la un moment la altul, de la început la sfârșit, lăsându-te în ceață și neînțelegând exact ce s-a întâmplat cu partea de mijloc?
În lipsa unui criteriu, poate că timpul a fost pur și simplu stabilit ca fiind media aritmetică între plictisitor și interesant. Iar asta te pune pe gânduri. Există oare cu adevărat? Sau trecem poate zilnic prin vremuri lente și vremuri palpitante iar diferența de timp se reglează prin magie în timpul nopții?
Nimeni nu știe. Nu e timp pentru așa ceva.