În oraș era un număr nici prea mare, nici prea mic, de cerșetori. Într-o cantitate potrivită, amplasați strategic pe la fiecare intersecție mai circulată, își petreceau viața cu mâna întinsă. Unii o duceau mai bine, alții mai prost, dar fiecare supraviețuia.
Lucrurile s-au schimbat drastic atunci când o puternică criză economică a lovit orașul. Oamenii nu mai aveau la dispoziție câteva monezi în plus adesea nici pentru ei înșiși, darămite pentru cerșetori. Nemaiprimind nimic, umărul acestora s-a împuținat încetul cu încetul, reorientându-se către alte domenii mai lucrative.
Unul singur, cerșetor veritabil, lipsit de alte alternative, a insistat cu modul său de viață. Era singurul cerșetor rămas într-un oraș sărăcit. Nimeni nu avea nimic pentru el și totuși continua să ocupe zilnic același loc, așteptând milă de la alții.
Din ce în ce mai iritați de faptul că o persoană crede că poate primi ceva gratis în condițiile în care ei reușeau cu dificultate să obțină ceva chiar și prin muncă grea, au început să își bată joc de el și să îi lase în pălăria întinsă scamele din buzunar și portofel. Această revoltă sarcastică a cetățenilor sărăcițiți a prins rapid rădăcini iar cerșetorul nostru ajunsese să strângă zilnic pungi întregi de scame.
Cu toate acestea, nu se dădea bătut. Strângea cu grijă scamele, le depozita în saci și cu petice de pânză găsite prin te miri ce locuri, a început să facă perne umplute cu scame.
Pernele erau moi și ieftine, și deși nu și-au găsit ușor cumpărători într-un oraș lovit de criză, s-au vândut. Cu timpul, fostul cerșetor și-a clădit o veritabilă afacere cu perne, ajungând unul dintre cei mai înstăriți oameni din oraș.
Tot cu timpul, pe măsura ce economia și-a mai revenit, au reapărut și cerșetorii. Noul patron le-a lăsat de fiecare dată scame, dar nici unul nu i-a făcut vreodată concurență.